Și-a luat țigări pentru consum propriu, dar a rămas fără ele!
Articole recomandate
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi au descoperit și confiscat 6.000 de țigarete, de diferite mărci, în valoare de peste 3.500 de lei, asupra unui cetățean român care le achiziționase pentru consum propriu.
În data de 03 septembrie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, pe timpul unei misiuni specifice, au oprit în trafic, în municipiul Dorohoi, un autoturism marca Volkswagen Sharan, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român F.M., în vârstă de 51 de ani.
În urma efectuării unui control asupra autovehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit, pe bancheta din spate, printre alte bunuri, 6.000 de țigarete, de diferite mărci.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat țigaretele din localitatea Siret, de la o persoană ale cărui date nu le cunoaște, pentru consum propriu.
Țigaretele, în valoare de 3.542 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 04 Septembrie 2019
Sâmbătă, 31 August 2019
Sâmbătă, 31 August 2019
Miercuri, 28 August 2019
Miercuri, 28 August 2019
Marţi, 27 August 2019
Marţi, 27 August 2019
Luni, 26 August 2019
Miercuri, 21 August 2019