ESCROCHERII "DE SEZON": DEZINFECTAU LOCUINȚE ÎMPOTRIVA COVID 19, CONTRA COST!

347
ESCROCHERII

Articole recomandate

Ieri, 25 martie, în jurul orei 17.00, polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa au depistat, pe raza satului Ersig, doi bărbați de 28 și 29 de ani, din Reșița și Bocșa, care se deplasau prin localitate, având asupra lor două recipiente de pulverizat substanță lichidă, ce conțineau un amestec de apă și detergent de rufe. Aceștia propuneau cetățenilor să le dezinfecteze locuințele împotriva răspândirii virusului COVID -19, în schimbul unei sume de bani.


Efectuându-se verificări și cu privire la respectarea Ordonanțelor militare, polițiștii au stabilit că unul dintre bărbați nu avea declarație pe proprie răspundere, iar celălalt avea o declarație pe proprie răspundere completată cu date nereale.


Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă de câte 5.000 de lei. De asemenea, polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și fals în declarații și continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7412 secunde