Elev amenințat cu cuțitul, chiar în fața școlii
Articole recomandate
Instruiri pentru cutremur în școlile din Constanța
24 Aprilie 2024
O persoană din Satu Nou a suferit arsuri pe față și pe mâini, fiind transportată la spital
23 Aprilie 2024
Reținut pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive
23 Aprilie 2024
Un tânăr de 23 de ani a amenințat, miercuri, cu un cuțit un elev de clasa a XII-a chiar în fața sălii de sport a unui liceu din Botoșani. Angajații școlii au sunat la 112, iar jandarmii au găsit în mașina tânărului cuțitul și o lanternă cu electroșocuri.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, incidentul s-a petrecut în jurul prânzului în fața sălii de sport a Liceului Pedagogic "Nicolae Iorga".
"Bărbatul a fost condus la sediul inspectoratului, unde i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de port ilegal de armă albă, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. În plus, pentru scandalul făcut, atât bărbatul, cât și un elev din clasa a IX-a de la un alt liceu din localitate, în căruia venise, au fost amendați de jandarmi cu câte 400 de lei fiecare", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019
22 de suspecți, arestați într-o operațiune de destructurare a unei vaste grupări de crimă organizată
Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019