Dubă cu deținute de la penitenciar, implicată într-un accident. Mai multe persoane sunt rănite

174
Dubă cu deținute de la penitenciar, implicată într-un accident. Mai multe persoane sunt rănite - accidentdetinute38901100-1568276361.jpg

Articole recomandate

O dubă a Penitenciarului Craiova în care se aflau 14 deținute s-a ciocnit joi dimineață cu un autoturism. Accidentul s-a produs în localitatea Pielești, județul Dolj. Cinci femei din autospecială, dar și o femeie și un copil din mașină au fost transportați la spital pentru investigații medicale. 


Accidentul s-a produs pe DN 65 Craiova – Balș, pe raza localității Pielești, județul Dolj. Din primele informații, șoferul unui autoturism care circula dinspre Balș spre Craiova nu s-a asigurat la o întoarcere și a lovit microbuzul cu deținute, care circula regulamentar. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


Reprezentanții ISU Dolj declară că în urma impactului au suferit leziuni două femei și un copil. Una dintre victime se afla în autospecială, iar celelalte două în mașină.


Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat că în microbuz se aflau 14 deținute aflate în custodia Penitenciarului Craiova – Secția Exterioară Ișalnița, care se deplasau către un punct de lucru aflat în municipiul Slatina.


"Menționăm că mijlocul de transport în care se aflau cele 14 deținute aparține unui transportator autorizat, contractat de către beneficiarul forței de muncă. La momentul prezentei, 5 deținute au fost prezentate pentru investigații în cadrul unei unități spitalicești din rețeaua sanitară publică, celelalte deținute, precum și personalul unității de detenție aflat în mijlocul de transport la momentul producerii evenimentului rutier, fiind preluați și transportați la sediul penitenciarului, urmând a fi supuși, de asemenea, unor investigații medicale. În continuare, organele abilitate efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului. Precizăm că starea deținutelor implicate în evenimentul rutier este monitorizată și, în măsura în care vor apărea noutăți, vă vor fi comunicate de îndată", anunță ANP.


sursa: romaniatv.net


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6496 secunde