Două autoturisme urmărite internațional, identificate de polițiștii constănțeni

203
Două autoturisme urmărite internațional, identificate de polițiștii constănțeni - douaautoturisme1-1555342031.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța au pus în aplicare, în intervalul 12 - 14 aprilie, pe raza județului Constanța, un plan de acțiune privind combaterea traficului cu autoturisme furate.

Au fost identificate două autoturisme semnalate în bazele de date ca fiind căutate de autoritățile judiciare din state europene. Unul dintre autoturisme, estimat la aproximativ 10.000 de euro, face obiectul unei infracțiuni de înșelăciune săvârșită pe teritoriul Germaniei, acesta fiind dat în urmărire din data de 20 martie 2019. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că autoturismul se afla în posesia unui bărbat, de 33 de ani, din localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța.

Al doilea autoturism, cu o valoare de aproximativ 2.000 de euro, era căutat din data de 1 februarie 2019 de autoritățile din Spania, fiind pus în circulație de către un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Medgidia.

Polițiștii constănțeni au informat Biroul SIRENE conform procedurilor internaționale privind traficul de autoturisme furate, cele două autovehicule fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4878 secunde