Contrabandiștii de țigări, descoperiți de polițiștii de frontieră, au fost arestați

200
Contrabandiștii de țigări, descoperiți de polițiștii de frontieră, au fost arestați - contrabandistiidetigari-1581503070.jpg

Articole de la același autor

Contrabandiștii de țigări prinși de polițiștii de frontieră în flagrant, la începutul acestei săptămâni, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

În cursul zilei de ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, față de unul dintre cetății români cercetați într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar față de cel de-al doilea fiind dispusă măsura de arest la domiciliu.

Cazul a fost instrumentat de către polițiștii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă, iar în urma activităților informativ-operative desfășurate, în data de 10 februarie, a fost realizat un flagrant pe raza localității Mangalia. Astfel, au fost depistate două autovehicule în care se aflau doi cetățeni români, în vârstă de 37 și 46 de ani, domiciliați pe raza județului Constanța, respectiv Suceava, despre care existau date că sunt implicați în activități de contrabandă.

Cu ocazia efectuării controlului asupra celor două autovehicule a fost descoperită cantitatea de 7.978 pachete cu țigări de contrabandă, diferite mărci.

În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și din cadrul S.T.P.F. Suceava, sub coordonarea procurorului învestit în cauză, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Constanța și Suceava, emise de Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța - Secția penală, ocazie cu care au fost descoperite mai multe pachete de țigări de contrabandă.

În total au fost ridicate în vederea confiscării 8.045 pachete cu țigări de contrabandă, evaluate la aproximativ 80.450 lei, au fost indisponibilizate cele două autovehicule, în valoare totală de 60.000 lei, precum și diverse sume de bani.

În cauză sunt cercetați patru cetățeni români, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile față de unul dintre cetățenii români, iar altul este cercetat în stare de arest la domiciliu.

Cercetările în acest caz sunt continuate, iar la finalizare vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursă foto: Garda de Coastă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7809 secunde