Condițiile meteo cauzează întârzieri aeronavelor de pe Otopeni
Articole recomandate
Poliţist testat la intrarea în serviciu, depistat că ar fi utlizat substanţe psihoactive
25 Aprilie 2024
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Unele curse aeriene au înregistrat întârzieri de până la 50 de minute pe aeroportul Henri Coandă de lângă București, în cursul dimineții de vineri, din cauza operațiunilor de degivrare, fără a exista probleme deosebite.
Ninsorile abundente și viscolul au produs efecte în unsprezece județe ale țării, potrivit unui bilanț prezentat, vineri dimineață, de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), a transmis, vineri, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Valentin Iordache.
Pe aeroportul Henri Coandă de lângă București, au existat, în cursul dimineții, întârzieri de până la 50 de minute din cauza operațiunilor de degivrare.
"Au fost întârzieri de maximum 50 de minute din cauza operațiunilor de degivrare. Nu au existat probleme deosebite", a spus Iordache.
Acesta a precizat că, în prezent, nu se mai desfășoară operațiuni de degivrare.
Potrivit informațiilor afișate pe site-ul aeroportului, au înregistrat întârzieri, în cursul dimineții, curse aeriene operate de companii precum Ryanair, Tarom, Blue Air și Wizz Air.
Situația pare a fi mai gravă pe aeroportul Iași. Din cele nouă curse aeriene planificate la decolare până la ora 14.00 trei aveau întârzieri de cel puțin 2,5 ore, celelalte fiind anulate.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 11 Ianuarie 2019
Vineri, 11 Ianuarie 2019
Vineri, 11 Ianuarie 2019
Vineri, 11 Ianuarie 2019
Vineri, 11 Ianuarie 2019
Vineri, 11 Ianuarie 2019
Vineri, 11 Ianuarie 2019
Vineri, 11 Ianuarie 2019
Vineri, 11 Ianuarie 2019
Vineri, 11 Ianuarie 2019
Vineri, 11 Ianuarie 2019
Vineri, 11 Ianuarie 2019