Cea mai mare captură de țigări din acest an: 162.500 de pachete cu țigări, ascunse într-un camion
Articole recomandate
Primarul Iașului, Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT
19 Aprilie 2024
Alertă cu bombă la bordul unui avion cu peste 120 de pasageri la bord! Aterizare de urgenţă, la Timişoara
19 Aprilie 2024
Polițiștii de frontieră din vama Bechet au descoperit 162.500 de pachete cu țigări ascunse într-un camion, pe care un cetățean român încerca să le introducă ilegal în țară. Este cea mai mare captură de țigări de contrabandă de anul acesta.
Valoarea țigărilor confiscate se ridică la peste 2,4 milioane lei, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Polițiștii au descoperit marfa de contrabandă vineri, într-un camion Volvo condus de un român, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cărămidă din Grecia pentru o societate comercială din România.
Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul marfă al camionului, un perete fals în spatele căruia erau depozitate mai multe cutii ce conțineau țigări.
Camionul a fost dus la sediul Direcției Regionale Vamale Craiova, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea totală de 162.500 pachete cu țigări, în valoare de 2.437.500 lei.
Șoferul a declarat că el este angajatul firmei care deține camionul și nu are cunoștință despre marfa ascunsă, potrivit comunicatului.
Țigările au confiscate, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigări", faptă prevăzută de Legea 227/2015.
Sursa: Digi24
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 08 Mai 2020
Luni, 27 Iulie 2020
Sâmbătă, 25 Iulie 2020
Vineri, 10 Iulie 2020
Joi, 11 Iunie 2020
Joi, 11 Iunie 2020
Miercuri, 06 Mai 2020
Marţi, 05 Mai 2020
Marţi, 05 Mai 2020