Ce se mai confiscă la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche

189
Ce se mai confiscă la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche - ddd-1579855758.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Vama Veche au depistat un cetățean român care a încercat să introducă ilegal în țară peste 80 flacoane de parfum, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 24.01.2020, în jurul orei 07.30, acționând în baza unei informații, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, județul Constanța, au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în țară, pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România. Astfel, au fost descoperite ascunse în bagajul personal al cetățeanului român C.S., în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul pe raza județului Galați, 85 flacoane parfum, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Persoana în cauză a declarat că a achiziționat parfumurile din Turcia, fără a deține documente de proveniență pentru bunurile transportate.

Produsele, în valoare de aproximativ 7.230 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5652 secunde