Bogdan Despescu, șeful Poliției Române, a ajuns la Guvern. Discuții cu premierul Mihai Tudose pe tema demiterii

180
Bogdan Despescu, șeful Poliției Române, a ajuns la Guvern. Discuții cu premierul Mihai Tudose pe tema demiterii - bogdandespescu43322200-1515574024.jpg
Șeful Poliției Române, Bogdan Despescu, a ajuns, miercuri dimineață, la Guvern, unde are discuții cu premierul. Întâlnirea are loc în contextul în care ministrul de Interne, Carmen Dan, a cerut, marți, demiterea acestuia.

Șeful Poliției Române a ajuns la Palatul Victoria în jurul orei 10.00.

Bogdan Despescu are rang de secretar de stat, iar ordinul de eliberare din funcție a acestuia ar trebui semnat de premierul Mihai Tudose, care l-a chemat la Guvern pe actualul șef al Poliției Române. Despescu ar urma să îi prezinte premierului raportul de activitate, după care Mihai Tudose să ia o decizie în privința unei eventuale înlocuiri a acestuia din funcție.

Ministrul de Interne Carmen Dan a declarat, marți, într-o conferință de presă, că a transmis premierului propunerea de schimbare din funcție a șefului Poliției Române Bogdan Despescu, care va fi înlocuit de Cătălin Ioniță. Ea a spus că este este total nemulțumită de explicațiile pe care le-a primit din partea Poliției Române în cazul polițistului acuzat de agresiuni sexuale și consideră insuficiente măsurile anunțate.

"Am cerut clarificări de la conducerea Poliției Române. Am constatat că a făcut o informare prin purtătorul de cuvânt. (...) Până acum, nimeni dintre șefii acestui polițist nu a înțeles să-și asume o responsabilitate. (...) Superficialitatea testărilor a făcut să existe în sistem oameni cu devieri comportamentale. (...) Mă declar total nemulțumită de explicațiile primite. Nu am văzut pe nimeni dintre cei care ocupă funcții să iasă public. (...) A lipsit răspunsul la întrebarea cum de nimeni dintre cei care aveau atribuții nu a știut de aceste devieri comportamentale. (...) Probabil este un caz izolat, dar cu repetiții. (...) Informația primară a fost raportată cu întârziere ministrului. Să avem curajul de a ne asuma că avem probleme în sistem. (...) Explicațiile de aseară le apreciez lacunare. (...) Am cerut schimbarea din funcție a lui Bogdan Despescu", a anunțat ministrul, într-o declarație de presă, scrie romaniatv.net



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.1336 secunde