Bărbat în costum, găsit inconștient, pe stradă. Lângă el era un plic cu BANI
19133
Articole recomandate
O persoană din Satu Nou a suferit arsuri pe față și pe mâini, fiind transportată la spital
23 Aprilie 2024
Reținut pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive
23 Aprilie 2024
Instruiri pentru cutremur în școlile din Constanța
23 Aprilie 2024
Oficial de la autorităţi. Ce amendă a primit şoferul care a circulat cu maşina în zona pietonală de pe strada Ştefan de Mare
23 Aprilie 2024
Un bărbat din Reșița a fost transportat la spital, după ce a fost găsit căzut, inconștient, pe trotuar, de către un jandarm aflat în timpul liber. Lângă el era și un plic în care se afla suma de 4.000 lei.
"Plutonierul major Ionașcu Constantin, din Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin, aflat în timpul liber, în timp ce se deplasa, duminică dimineața, în jurul orei 8,00, pe strada Bârzăvița, din municipiul Reșița, a văzut o persoană căzută pe partea pietonală. Jandarmul a încercat să vorbească cu bărbatul, dar acesta era în stare de inconștiență, fapt pentru care a sunat la numărul de urgență 112, menționând faptul că lângă persoana în cauză se află și un plic în care se află suma de 4.000 de lei", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Marius Săndulescu.
Potrivit realitateaderesita.net, la fața locului a sosit un echipaj de ordine publică, format dintr-un jandarm și un polițist, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin, care l-a și preluat pe bărbat.
Banii au fost predați personalului medical pe bază de proces-verbal, urmând a fi înmânați familiei.
Potrivit realitateaderesita.net, la fața locului a sosit un echipaj de ordine publică, format dintr-un jandarm și un polițist, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin, care l-a și preluat pe bărbat.
Banii au fost predați personalului medical pe bază de proces-verbal, urmând a fi înmânați familiei.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Marţi, 16 Iulie 2019
Marţi, 16 Iulie 2019
Marţi, 16 Iulie 2019
Marţi, 16 Iulie 2019
Marţi, 16 Iulie 2019
Marţi, 16 Iulie 2019
Marţi, 16 Iulie 2019
Marţi, 16 Iulie 2019
Marţi, 16 Iulie 2019
Marţi, 16 Iulie 2019
Marţi, 16 Iulie 2019
Marţi, 16 Iulie 2019