A murit la câțiva metri de casă după un accident violent
Articole recomandate
Primarul Iașului, Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT
19 Aprilie 2024
Alertă cu bombă la bordul unui avion cu peste 120 de pasageri la bord! Aterizare de urgenţă, la Timişoara
19 Aprilie 2024
Vasile Năstasă, un tânăr de 39 de ani, a murit la Montichiari într-un impact frontal cu o altă mașină.
Italienii încearcă să înțeleagă cum a intrat românul pe contrasens și au dispus în acest sens chiar și o autopsie.
Vasile Năstasă era muncitor în construcții, a lucrat în șantierele din întreaga provincie, împreună cu familia sa, scrie presa din Italia.
El era încă rezident în România, dar de ceva timp locuia în Montichiari, domiciliat la casa surorii sale, informează bresciatoday.it
Nimeni nu știe de ce, dar dintr-o dată și-a pierdut controlul asupra mașinii pe care o conducea, o Lancia Y, în timp ce se îndrepta spre casa surorii sale, mai având doar câteva sute de metri de parcurs.
Poliția rutieră investighează dinamica accidentului, iar ipoteza poleiului pe asfalt nu este exclusă.
Năstasă a intrat pe banda opusă și a lovit în plin un Opel Mokka, condus de un brescian de 70 de ani. Un impact puternic, din care tânărul român nu a avut scăpare. Celălalt șofer, de 70 de ani, a rămas și el blocat între fiarele mașinii dar a fost scos în viață
Polițiștii vor acum să vadă clar ce s-a întâmplat cu Vasile și au demarat autopsia. Numai după efectuarea autopsiei va fi posibilă repatrierea corpului lui Vasile Năstasă.
Sursa: romaniatv.net

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
Sâmbătă, 15 Decembrie 2018