Atenție, marinari!

Revista "Cap compas" a lansat o nouă ediție către cititori

220
Revista

Articole de la același autor

A apărut cel de al treilea număr pe anul 2019 al revistei trimestriale "Cap compas", îngrijită de Sindicatul Liber al Navigatorilor. Publicația este un buletin de informare dedicat marinarilor români, dar și un mijloc de educație marinărească. 
Noua ediție este deschisă de editorialul "Radar SLN", semnat de Aurel Stoica, secretarul general al organizației. Printre altele, autorul abordează o serie de aspecte ale comunicării dintre sindicat și membrii săi, dintre acesta și navigatorii nesindicalizați, atrăgând atenția asupra mesajelor neprietenoase vehiculate în rețelele de socializare, care conțin neadevăruri despre activitatea sindicală și aduc deservicii personalului navigant. 


Cătălin Dan face o trecere în revistă a sărbătorile marinărești din vara anului 2019, prezentând scurte cronici ale manifestărilor dedicate acestora: 25 iunie - Ziua Navigatorului; 7 august - Ziua Farului; 15 august - Ziua Marinei Române; 26 septembrie - Ziua Mondială a Marinei. 


O amplă prezentare a Colegiului Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" este semnată de comandorul (r) dr. Marian Moșneagu, iar Costică Stici, vicepreședintele SLN, expune în detaliu și concis drepturile fundamentale ale navigatorilor, conform prevederilor Organizației Internaționale a Muncii și Convenției muncii pe mare MLC 2006. 


"Cum pot evita navigatorii români riscul de neplată a salariilor și de abandon" - este tema unui amplu interviu acordat de Adrian Mihălcioiu, președintele SLN și șef al Inspectoratului ITF România. 


Din cuprins, mai amintim articolele: "Despre flotă și sindicat, în urmă cu 20 de ani", "Titanicul românesc. 30 de ani de la scufundarea navei Mogoșoaia", "Comandantul și interacțiunea socială la bord". 


Revista oferă cititorilor informații utile privind drepturile și beneficiile acordate membrilor SLN. 
Publicația are o ținută grafică de excepție, a fost tipărită la Editura "Dobrogea" din Constanța și poate fi procurată de la sediul SLN.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0311 secunde