X
X
Mai multe ştiri online:

Parchetul european va fi operațional la sfârșitul anului 2020

Ştire online publicată Vineri, 18 Octombrie 2019. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Într-un articol intitulat "Laura Codruța Kovesi va fi prima procuroare-șefă a UE", instituția europeană informează că numirea ei a fost aprobată, pe 16 octombrie, de Conferința Președinților, formată din președintele Parlamentului, David Sassoli, și liderii grupurilor politice de la Parlamentul European. 


Urmând să-și preia funcția în 2020, Laura Codruța Kovesi va conduce noul Parchet european, care va cerceta infracțiunile financiare în UE, precum frauda transfrontalieră de TVA, spălarea banilor și corupția. 
În prezent, numai autoritățile naționale pot investiga și urmări fraudele legate de bugetul UE, dar puterile lor se opresc la frontierele naționale.


Parlamentul European a solicitat instituirea unui organ UE într-o serie de rezoluții, subliniind importanța asigurării independenței procurorilor săi. 


Parchetul European a fost aprobat în 2017, iar în septembrie 2019 s-a ajuns la un acord în legătură cu cine ar trebui să îl conducă.


Până în prezent, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului European. Cele cinci țări care nu participă în prezent - Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda și Danemarca - se pot alătura oricând.


Sediul Parchetului European va fi în Luxemburg, cu un procuror-șef și procurori din toate statele participante. Aceștia vor superviza investigațiile efectuate de procurorii delegați în toate statele membre participante. 
Se preconizează că Parchetul European va fi operațional la sfârșitul anului 2020. 


XXX 
În 2017, la nivelul UE au fost raportate 1.146 de nereguli de natură frauduloasă privind fondurile europene. În 33 de cazuri, frauda se ridică la aproximativ 467 de milioane euro (reprezentând 18,1% din totalul sumelor fraudate). 
Numărul de nereguli de natură frauduloasă raportate în 2017 a scăzut cu 19,3% în comparație cu 2016, în timp ce sumele implicate au crescut cu 37,5%. 


În 2017, OLAF a deschis 215 anchete privind fraudarea fondurilor europene și a finalizat 197, recomandând recuperări financiare în valoare de 3,1 miliarde euro. La sfârșitul anului, erau în curs de desfășurare 362 de investigații. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.3015 secunde