Istoria se repetă: de la Fondul Proprietății de Stat la fondurile suverane de dezvoltare și investiții

750

Articole de la același autor

În ședința de joi, 15 noiembrie 2018, Guvernul Dăncilă a aprobat Ordonanța de urgență pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil fondurilor suverane de dezvoltare și investiții. Executivul a apelat la această formulă pentru a ocoli Constituția, după ce miercuri, 18 iulie 2018, Legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții a fost declarată neconstituțională.

Demn de remarcat este faptul că Ministerul Justiției a avizat proiectul de OUG cu observații. Prin adresa nr. 96729 din 13 noiembrie 2018, acesta atrage atenția asupra "caracterului neconstituțional" al ordonanței de urgență.

Stimați cititori, actul normativ recurge la o șmecherie, în încercarea de a evita conflictul cu legea fundamentală. Nu mai vorbește de un singur fond suveran, ci de mai multe, de parcă suveranitatea statului român ar putea fi divizată după pofta celor aflați la putere. În fapt, este vorba de aceeași stratagemă folosită și în cazul asocierii Șantierului Naval 2 Mai (în care statul român este acționar majoritar) cu compania Damen, în cadrul companiei Daewoo – Mangalia Heavy Industries. Pentru a le putea încredința olandezilor managementul companiei mixte, OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a fost modificată, astfel încât să se dea impresia că actul normativ nu vizează o singură entitate, ci mai multe.

În cazul niciunuia dintre cele două acte normative nu se justifică urgența. Sunt gata să pariez că va mai trece multă apă pe Dâmbovița până la înființarea unui fond suveran de dezvoltare și investiții (dacă va fi înființat vreodată). Nici în cazul asocierii de la Daewoo – Mangalia nu a existat vreo urgență. Iată, OUG nr. 73 prin care s-a modificat legislația privind guvernanța corporativă a fost publicată în "Monitorul Oficial" pe 19 iulie 2018. Cu toate acestea, nici la data de 30 octombrie 2018, statul nu avea calitatea de acționar majoritar la DMHI, în registrul comerțului. Și atunci, care a fost urgența respectivului act normativ?

v v v

Dar să revenim la proaspăta OUG aprobată de Guvernul Dăncilă.

Potrivit acesteia, fondurile suverane de dezvoltare și investiții se înființează și funcționează ca societăți pe acțiuni, fiind deținute în întregime, în mod direct, pe toată durata de funcționare, de către statul român. Acesta își va exercita drepturile și obligațiile izvorâte din calitatea de acționar unic al fiecărui fond prin intermediul unei autorități publice centrale. Capitalul social al acestora va consta din pachetele de acțiuni pe care statul le deține la diverse companii și pe care le transferă fiecărui fond cu titlu de aport în natură.

Strategia fiecărui fond va avea în vedere, printre altele: finanțarea întreprinderilor relevante pentru un anumit sector economic, industrial, finanțarea companiilor romanești de importanță strategică, investiții în industrie și în proiecte de infrastructură, finanțarea start-up-urilor și a întreprinderilor într-un stadiu incipient de dezvoltare, crearea de locuri de muncă în mod durabil, stimularea inovației și a noilor tehnologii. Într-un cuvânt, fondurile vor juca rolul Bunului Samaritean.

Principala activitate a fondurilor este efectuarea de investiții financiare în nume și cont propriu prin participații la societățile din portofoliu sau la alte societăți, acordarea de împrumuturi, vânzarea, achiziția, menținerea în portofoliul propriu de instrumente financiare. Înstrăinarea de active sau acțiuni se face pentru obținerea surselor de finanțare a proiectelor de investiții, în conformitate cu strategia fiecărui fond.

Pe de altă parte, fondurile administrează acțiunile societăților din portofoliu și urmăresc îmbunătățirea activității societăților la care sunt acționari, astfel încât acestea să îndeplinească criteriile economice și de guvernanță pentru a putea fi listate la Bursa de Valori București.

Actul normativ nu precizează câte fonduri vor exista și ce societăți vor avea în portofoliu.

Trebuie amintit faptul că, în defuncta Lege privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, acestuia îi fuseseră repartizate 27 de societăți, printre care se aflau și trei unități din județul Constanța: Societatea Națională Nuclearelectrica SA, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA și Oil Terminal SA.

v v v

Înființarea respectivelor fonduri sub autoritatea statului român stârnește numeroase suspiciuni și foarte multă neîncredere. Românii au proaspătă în minte istoria Fondului Proprietății de Stat, o structură a statului român care are pe conștiință mulțimea privatizărilor frauduloase, soldate cu vânzarea atâtor unități economice la fier vechi și transformarea activelor în afaceri imobiliare. FPS a contribuit decisiv la dispariția unor ramuri întregi ale economiei naționale, a flotei comerciale și de pescuit a României, iar nașterea "miliardarilor de carton", "îmbogățiților tranziției" și "baronilor locali" este legată de numele său.

Pentru a scăpa de renumele prost dobândit, instituția statului român și-a luat, în mod repetat, alt nume: mai întâi AVAB (din 1998), apoi APAPS (din 2000), AVAS (din 2004), pentru ca din 2012 și până în prezent să se numească AAAS, adică Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

La sfârșitul anului 2017, în administrarea AAAS se aflau 505 societăți, din care doar 269 erau privatizabile. Dintre acestea, 60 dintre societăți au o situație juridică incertă. Nu înregistrează venituri din activitate, dar nici nu sunt în dizolvare sau lichidare. Alte 236 societăți sunt neprivatizabile, fiind în procedură de lichidare și dizolvare. Instituția este acționar majoritar în doar 10 dintre cele 505 societăți din portofoliu, la celelalte deținând pachete de acțiuni mai mici de 50%.

Doamnă prim-ministru Viorica Dăncilă, n-ar fi mai bine ca această instituție să fie transformată în Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții, să i se încredințeze misiunea de a face investiții rentabile și sustenabile, folosind resursele de care dispune deja și pe cele ce le va atrage din dividende și vânzările de acțiuni?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4402 secunde