Incidente și accidente pe mări și oceane

177
Incidente și accidente pe mări și oceane - incidentepemari-1563717912.jpg

Articole de la același autor

Cargoul de mărfuri generale "Paksoy 1" a fost atacat și abordat de pirați, în Golful Guineei, într-o zonă aflată la SV de Port Harcourt, Nigeria. Nava plecase din Douala, Camerun, spre Abijan, Coasta de Fildeș. Zece membri ai echipajului au fost luați ostatici. Restul echipajului aflat la bord a dus nava în zona de ancoraj Tema, Ghana.

XXX

Cargoul de mărfuri generale "LCTEvelia" s-a scufundat într-o zonă situată în estul Golfului Guineea. Vasul plecase din Douala, Camerun, spre Libreville, Gabon, și se afla la jumătatea distanței dintre cele două porturi. Dintre cei 13 membri ai echipajului, 10 au fost salvați, iar trei au fost declarați dispăruți.

XXX

Un incendiu s-a produs în sala mașinilor de pe nava "Xin Yu Jin Xiang", specializată în transportul pasagerilor și al mărfurilor. Incidentul a avut loc în timp ce vasul se afla în Marea Galbenă, la aproximativ o milă vest de insula Jawol-do, Coreea de Sud. La bord se aflau 150 de pasageri și un echipaj de 50 de oameni. Pasagerii au fost preluați de o navă de patrulare, iar mai târziu au fost transferați la Incheon. Un singur pasager a avut nevoie de asistență medical.

XXX

Ferry-boat-ul de mare viteză "Indera Bupala" a eșuat într-o zonă aflată la 1,5 mile marine de Mengkilo, Bintan, Indonezia. La bord se aflau 40 de pasageri de mai multe naționalități: indieni, japonezi, francezi, australieni și americani. Vasul plecase din Singapore spre portul Lobam. Toți pasagerii au fost evacuați și transportați la Lobam în cursul aceleași zile. Cei opt membri ai echipajului au rămas la bord.

XXX

Tancul LPG "Gas Aegean" a fost nevoit să-și întrerupă voiajul dinspre Lavera, Franța, spre Cudallore, India, și să acosteze în portul Trincomalee, Sri Lanka, după ce doi dintre membrii echipajului au murit la bord. Navigatorii decedați sunt un ofițer ucrainean, cu vârsta de 34 de ani, și un altul rus, de 39 de ani. Cauza morții lor simultane este necunoscută. Poliția a inițiat o investigație.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8049 secunde