Grevă de avertisment la North Star Shipping din portul Constanța

417

Articole de la același autor

Astăzi, 26 iunie, între orele 10 și 12, la sediul companiei North Star Shipping din portul Constanța, va avea loc o grevă de avertisment. Acțiunea de protest este organizată de Sindicatul Portuar Român "Unirea" (structură sindicală reprezentativă la nivelul companiei North Star Shipping) "ca urmare a neacceptării de către angajator a revendicărilor formulate de salariați, în cadrul procedurii de negociere a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate", se arată în comunicatul de presă dat publicității. 


"În situația în care, după declanșarea grevei de avertisment și a negocierilor ulterioare, conflictul de muncă nu va fi soluționat, începând cu data de 15 iulie 2019, ora 7, va fi declanșată greva propriu-zisă, pe durată nedeterminată", avertizează sindicaliștii. 


Sindicatul Portuar Român "Unirea" face parte din Federația Sindicatelor Trans-Conex, care este afiliată la Confederația "Cartel Alfa" - Uniunea Sindicală Teritorială Constanța. 


North Star Shipping se află în fața celui de-al doilea conflict de muncă, după ce, în primăvara anului 2015, gigantul american ADM a preluat-o la pachet cu compania Minmetal SA. În vara lui 2017, angajații au obținut drepturi salariale mai mari în urma unor negocieri dure și după ce au amenințat cu declanșarea grevei de avertisment. 


Între timp, mai exact pe 18 aprilie 2018, North Star Shipping SRL și Minmetal SA au fuzionat prin absorbție. La finalul anului 2018, potrivit datelor de bilanț publicate de Ministerul Finanțelor Publice, North Star Shipping a raportat venituri totale de 125.908.655 lei și un profit brut de 42.139.596, pe care le-a obținut cu un număr mediu de angajați de 254 de persoane. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4812 secunde