Cum a evoluat economia județului Constanța în ultimul sfert de secol?

261
Cum a evoluat economia județului Constanța în ultimul sfert de secol? - fondcumaevoluateconomiajudetului-1594401493.jpg

Articole de la același autor

Ziarul "Cuget Liber" a căutat răspunsul la această întrebare în statisticile publicate de Direcția Județeană de Statistică. Potrivit acestora, populația cu domiciliul în județul Constanța a crescut cu 1,75% în intervalul 1995 – 2020. De la 750.390 de persoane a ajuns la 763.549 de persoane.

Câți dintre aceștia muncesc în străinătate, statistica oficială nu ne spune.

În această perioadă scurtă, de doar 25 de ani, s-a produs un accentuat fenomen de îmbătrânire a populației județului. Dacă în 1995, ponderea persoanelor de 65 de ani și peste în totalul populației județului era de 13%, la 1 ianuarie 2020 a urcat la 16,2%. Pe de altă parte, ponderea populație de 0 – 14 ani s-a diminuat de la 21,73% la 15,20%.

Din 1995 până în 2016, fondul de locuințe al județului a avut o evoluție impresionantă. În această perioadă numărul locuințelor a crescut cu 24,51%, ajungând la 289.733, al camerelor de locuit, cu 29,47%, până la 821.960, iar a suprafeței locuite, cu 80,67%, până la 15.101,5 mii de metri cubi.

Pe fondul crizei economice izbucnite la începutul anului 2009, care a dus la închiderea unui număr mare de locuri de muncă, al creșterii migrației interne și externe a forței de muncă, populația ocupată civilă din județul Constanța s-a redus cu 24.200 de persoane, respectiv 7,83%, de la 309.000 de persoane, cât era la sfârșitul anului 2008, la 284.800 de persoane, la finele anului 2018.

Structura ei pe domenii de activitate, în 2018, era următoarea:

- industrie – 17,63%;

- comerț – 16,99%;

- agricultură, silvicultură și pescuit – 16,64%;

- construcții – 12,80%;

- transport și depozitare – 9,20%;

- sănătate și asistență socială – 5,09%;

- activități de servicii administrative și de servicii suport – 4,14%;

- hoteluri și restaurante – 4,00%;

- învățământ – 3,97%;

- alte activități de servicii – 2,32%;

- administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public – 2,49%;

- informații și comunicații – 1,37%;

- activități profesionale științifice și tehnice – 1,54%;

- intermedieri financiare și asigurări – 0,91%;

- activități de spectacole, culturale și recreative – 0,95%;

- tranzacții imobiliare – 0,53%.

Câți salariați a pierdut județul Constanța

Din 1995 până la 31 martie 2020, județul Constanța a pierdut 44.600 de salariați. Numărul mediu al acestora a scăzut cu 19,28%, de la 231,3 mii la 186,7 mii.

În anul 2017, din totalul de 21.263 de unități economice din județul Constanța, 87,73% aveau între 0 și 9 lucrători, 10,31% - între 10 și 49 lucrători, 1,73% - între 50 și 249 lucrători, iar 0,22% - 250 de lucrători și peste.

Investițiile brute ale agenților economici din județul Constanța se ridicau la 3.518 miliarde de lei, în anul 2017. Mai mult de un sfert din acestea, respectiv 26,86%, se regăseau în activitățile de transport și depozitare (în special din porturile maritime și de pe canalele de navigație). Urmau: comerțul (cu o pondere de 20,32%), industria prelucrătoare (13,22%), sectorul construcțiilor (9,35%), producția și furnizarea de energie electrică, termică, gaze și apă caldă (6,76%), industria hotelieră și a restaurantelor (7,67%),.

În sectorul agricol, zootehnia județului Constanța a înregistrat un continuu declin. Din 1995 până în 2018, numărul bovinelor a scăzut cu 35,26%, ajungând la 36.560 de capete, al porcinelor cu 65,16%, până la 99.932 de capete, iar al ovinelor cu 20,30%, până la 312.132 de capete. Doar caprinelor le-au priit noile vremuri, numărul lor crescând de 4,66 ori și ajungând la 110.290 capete în 2018.

În intervalul 1995 – 2018, parcul de tractoare și mașini agricole s-a subțiat puternic. Numărul tractoarelor s-a redus cu 51,59%, ajungând la 3.245, al plugurilor cu 18,72%, până la 3.121, și al combinelor autopropulsate cu 56,34%, până la 899. Doar numărul semănătorilor mecanice a crescut cu 15,30%, până la 2.457.

Suprafața agricolă a județului Constanța, cultivată cu principalele culturi s-a diminuat cu doar 0,03% în intervalul 1995 – 2018, ajungând la 474.344 hectare. Culturile de cereale pentru boabe (grâu, secară, orz, orzoaică și porumb) dețin 66,80% din suprafața totală, iar cele de plante uleioase (floarea soarelui și rapiță), 26,60%.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9363 secunde