Romică Țociu a slăbit 6 kilograme și și-a ras, în premieră, mustața

228
Romică Țociu  a slăbit 6 kilograme și și-a ras,  în premieră, mustața - romica-1535649628.jpg
 Romică Țociu, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea, din 8 septembrie, în postura de concurent la "Te cunosc de undeva!", a făcut multe schimbări în privința înfățișării pentru acest show. Mai întâi de toate, a slăbit șase kilograme. A ținut dietă câteva săptămâni, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Apoi, și-a ras mustața, la care nu renunțase, spune el, niciodată până atunci.

"Cea mai supărată a fost fiica mea, Daria. Nu mă mai văzuse fără mustață. Bine, nici eu nu mă mai văzusem! Nici n-a mai vrut să mă pupe, când am ajuns acasă", povestește Romică.

Schimbările în privința înfățișării sale nu se vor opri aici.

"Nasol va fi și când va trebui să mă despart de părul de pe picioare și piept", adaugă el.

Artistul spune că familia sa a primit cu entuziasm vestea că va participa la "Te cunosc de undeva!": "Nicoleta (n.r. - soția) s-a bucurat foarte tare, pentru că îmi știe potențialul. Daria e încântată și își dorește să primesc roluri de femeie".

Și Cornel Palade s-a bucurat pentru noul proiect al partenerului său de scenă.

"Este primul proiect fără Cornel, în 30 de ani. Dar sunt sigur că echipa îmi va face o surpriză și mi-l va aduce pentru un anumit moment", mai spune el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0457 secunde