"Vechituri în haine noi", expoziție la Biblioteca Județeană

262

Articole de la același autor

Începând cu luna august, Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța, prin compartimentul "Colecții Speciale", organizează o serie de expoziții, intitulate "Bibliofilie la singular". Reprezentanții instituției spun că aceste expoziții vor prezenta, într-o "haină nouă", câte o "vechitură" din colecțiile speciale ale bibliotecii.


De curând, a fost expus în holul bibliotecii volumul "Rouman Anthology or Selections of Rouman Poetry, Ancient and Modern". Lucrarea este o "antologie română sau alegere de poezii române, vechi și noi", o culegere din baladele naționale ale Moldaviei și Valachiei și din unele dintre operele poeților moderni, în graiul lor originar.


"Într- o prezentare grafică de excepție, volumul alcătuit de Henry Stanley, consul al Marii Britanii în Principate, este tipărit de Stephen Austin la Hertford, în 1856. Acesta este un adevărat volum bibliofil, în sensul modern al cuvântului, de poezii române cu caractere latine. Chenarele, dreptunghiulare, semicirculare, dar și letrinele, sunt adaptate după manuscrise bizantine din secolele IX-X și sunt executate în tehnica anluminării. Cartea se evidențiază prin tranșele aurite și legătura cu fir de aur, realizată de Lucien Durvand, faimos legător francez cunoscut pentru calitatea execuției. Lucrarea conține 47 poezii, semnate de V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Gr. Alexandrescu, G. Crețianu sau I. H. Rădulescu, 17 dintre ele fiind traduse în limba engleză", au precizat bibliotecarii. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3717 secunde