Tradiții și obiceiuri. Ouăle de Paști

Toate gospodinele vopsesc ouă, săptămâna aceasta, cu ocazia sfintelor sărbători pascale. Tradiția spune că acestea trebuie înroșite sau încondeitate în Joia Mare din Săptămâna Patimilor.

Se spune că, în anii trecuți, după ce se sfințeau la biserică, ele se consumau în familie, dar se și ofereau rudelor, nașilor, finilor. Spre exemplu, în Bucovina, ouăle roșii închise se numeau "bucuria copiilor" sau "merișoare", dar se vopseau ouă și în alte culori, cele albastre sau roșii, mai deschise la culoare, se numeau "dragostea fetelor".

Potrivit directorului Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru, în prima zi de Paște, exista obiceiul să se pună un ou roșu și un bănuț de argint în apa de spălat pe față, pentru ca toți cei ai casei să fie rumeni în obraji așa cum este oul și curați precum argintul.

Culorile folosite erau obținute pe cale naturală, prin scufundarea lor în fierturi de plante, după rețete păstrate cu sfințenie și transmise din generație în generație. Pe cale naturală se obțineau doar cinci culori, cu nuanțe diferite: galben, verde, roșu, albastru și negru.

Ouăle încondeiate, închistrite sau împistrite, nu se fierbeau și nici nu se consumau (unele era golite de conținut înainte de a fi încondeiate). Ele erau așezate pe masa de Paște pentru a aduce noroc, belșug și a o apăra de rele.

Pentru că încondeierea presupune, pe lângă îndemânare, un efort considerabil, ele se mai numesc și "ouă muncite" sau "ouă necăjite".

La încondeiere se folosește ceara curată de albine, fierbinte, în care odinioară se punea și un vârf de cuțit de cărbune bine pisat. Aceasta se aplică pe ou cu ajutorul unui instrument tradițional numit chișiță.

Pe vremea părinților noștri, cârpa cu care se ștergeau de ceară ouăle încondeiate nu se arunca, ci se păstra pentru a fi pusă lângă pasca ce era dusă de Paști la biserică, pentru a fi sfințită.