Studenții își pot transfera creditele de la o facultate la alta, în aceeași universitate

281
Studenții își pot transfera creditele de la o facultate la alta, în aceeași universitate - fotofondstudentiicredite-1568755960.jpg

Articole de la același autor

Studenții și studenții doctoranzi beneficiază, începând din noul an universitar, de dreptul de a li se recunoaște, pe lângă creditele transferabile dobândite, evident, în condițiile legii, la alte instituții de învățământ superior acreditate sau autorizate provizoriu din țară sau din străinătate, și creditele transferabile obținute la alte programe de studii din cadrul aceleiași instituții de învățământ superior. 


Flexibilizarea mobilității academice a studenților, reglementată de noua metodologie și aprobată prin ordin de ministrul interimar al Educației Naționale, Valer-Daniel Breaz, este un răspuns la solicitările mediului academic. 
Tipologic, mobilitatea poate fi (pentru toate formele de învățământ) internă sau internațională, respectiv definitivă sau temporară.


Mobilitatea academică se poate efectua ca urmare a demersului studentului sau studentului doctorand, în baza existenței unor acorduri interinstituționale, cu acceptul instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate provizoriu, după caz, de proveniență, respectiv primitoare. 


Față de metodologia anterioară, prin noul act normativ se reglementează posibilitatea ca studenții să poată beneficia de mobilitate academică definitivă și în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior.


Pentru studiile universitare de licență și studiile universitare de master, mobilitatea academică definitivă se poate realiza numai la început de semestru, după primul semestru și până la sfârșitul penultimului semestru, între programe de studii cu același număr total de credite de studiu transferabile obligatorii, din aceeași ramură de știință.


În cazul mobilității academice definitive, diploma se emite absolventului de către instituția de învățământ superior care organizează examenul de finalizare a studiilor. 


Recunoașterea creditelor, mai ușoară 
Studentul sau studentul doctorand poate beneficia și de mobilitate academică temporară între două instituții de învățământ superior acreditate ori autorizate provizoriu, după caz, după finalizarea primului an de studii. De asemenea, studentul poate beneficia de mobilitate academică temporară pe cont propriu, în afara acordurilor interinstituționale de mobilitate academică, la solicitarea acestuia, ca urmare a identificării unei posibile universități primitoare. 


Recunoașterea creditelor transferabile în cazul mobilităților academice internaționale se realizează de către instituțiile de învățământ superior pentru persoana care dovedește parcurgerea stagiului de mobilitate cu documente emise de către instituția de învățământ superior pe care a frecventat-o. 


Acordurile interinstituționale stabilesc condițiile de desfășurare a mobilităților între instituțiile de învățământ superior acreditate ori autorizate provizoriu: tipul mobilității, durata mobilității, numărul de mobilități, domeniul, programul de studiu, finanțarea mobilității temporare, limba de studiu, condiții de cazare etc.


Compatibilitatea curriculei în vederea recunoașterii creditelor de studii transferabile se stabilește anterior perioadei de mobilitate, iar recunoașterea creditelor de studii transferabile se realizează după finalizarea mobilității, în conformitate cu acordul interinstituțional și regulamentele instituțiilor de învățământ superior implicate, după caz.
Instituțiile de învățământ superior acreditate/autorizate provizoriu au obligația de a actualiza regulamentele privind activitatea profesională a studenților în acord cu prevederile din noul act normativ. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.404 secunde