"Spărgătorul de nuci" le aduce o surpriză de Moș Nicolae celor mici

252

Articole de la același autor

Teatrul de Tineret și Copii "Căluțul de Mare" vă așteaptă, astăzi, de la ora 10.00, la "Spărgătorul de nuci", un spectacol organizat cu ocazia zilei de Moș Nicolae. Regia și scenariul sunt semnate de Cristian Mitescu, scenografia de M.C. Ranin, iar muzica de Viorel Andrinoiu. Acest spectacol este dedicat preșcolarilor Grădiniței nr. 35 și elevilor de la ciclul primar al Școlii gimnaziale nr. 10 "Mihail Koiciu".

Din distribuție fac parte: Rovena Paraschivoi, Daniela Manolache, Daniel Minciună, Lică Gherghilescu și Tiberiu Roșu.

În lumea poveștilor totul este posibil și fermecător, chiar și visele cele mai năstrușnice, iar "Spărgătorul de nuci" este un spectacol fascinant, cu marionete clasice, în care muzica și jocul de lumini creează o atmosferă de basm.

Reprezentanții instituției de cultură spun că experiența personajelor principale este împărtășită în mod direct cu micii spectatori. Astfel, ei descoperă la sfârșitul piesei că visele sunt cel mai frumos dar al copilăriei, iar părinții sunt îndrumați de către povestitor, să nu spulbere magia imaginației și a jocului copiilor. Spectacolul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între trei și zece ani și durează 51 minute. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.383 secunde