Premieră la Teatrul de Stat Constanța: "Jocuri în curtea din spate"

378
Premieră la Teatrul de Stat Constanța:

Articole de la același autor

Teatrul de Stat Constanța prezintă, în week-end, cea de-a treia premieră a acestei stagiuni și cea dintâi a anului 2020. Este vorba despre spectacolul "Jocuri în curtea din spate", în regia Dianei Mititelu, după piesa autoarei israeliene Edna Mazya, traducerea fiind semnată de Ada - Maria Ichim. 


Avanpremiera și cele două premiere sunt programate vineri, 28 februarie, sâmbătă, 29 februarie, și duminică, 1 martie, de la ora 19.00. Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 14 ani. 


Cu această ocazie, Edna Mazya nu doar că reface procesul unui eveniment extrem de violent din viața unor tineri, dar analizează și mecanismele psihologice care au permis producerea lui. Altfel spus, "Jocuri în curtea din spate" este un spectacol despre cruzime, o radiografie a psihicului adolescentin, o poveste despre patru băieți și o fată care trăiesc ultima lor zi de libertate, de copilărie, de nevinovăție. 


"Piesa s-a bucurat de un succes enorm atât în Israel, cât și în alte țări în care a fost montată, mai ales pentru că transpune o poveste adevărată, a procesului agresorilor în cazul unui viol asupra unei adolescente de 14 ani, întâmplat într-o comunitate rurală din nordul țării. Cazul i-a șocat pe israelieni, iar achitarea inițială a făptașilor a declanșat proteste masive în toată țara. Publicitatea din jurul procesului a determinat mai multe femei să capete curaj și să raporteze diverse forme de agresiune ținute sub tăcere", au precizat reprezentanții instituției de cultură. 


Distribuția este formată din cei mai tineri actori ai Teatrului de Stat Constanța: Cristiana Luca/Ecaterina Lupu, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur, Ștefan Mihai. Scenografia îi aparține lui Răzvan Bordoș, iar lighting-design-ul este semnat de Cristian Niculescu și Alexandru Bibere. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3202 secunde