Liceul "George Călinescu" a sărbătorit Ziua Limbii Materne

416
Liceul

Articole de la același autor

Liceul Teoretic "George Călinescu" a sărbătorit, zilele trecute, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor, Ziua Limbii Materne. Potrivit consilierului de imagine al instituției, Loredana Pintilie, ediția din acest an a fost dedicată dialectului aromânilor și limbii tătarilor, comunități cu o reprezentare importantă în perimetrul cultural dobrogean.


Cu această ocazie, elevii au primit o serie de informații cu privire la unele aspecte mai puțin cunoscute ale celor două idiomuri, dar și la istoria frământată a comunităților amintite. 


"Ca o concluzie a dezbaterilor, elevii au fost îndemnați să cultive limba maternă, aceasta fiind o esență a spiritualității unui popor, de o valoare neprețuită", a precizat cadrul didactic.


La eveniment au fost invitați istoricul Stoica Lascu, membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România și Güner Akmolla, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Uniunii Scriitorilor din Crimeea. Coordonatorul activității a fost prof. Marina Cușa. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6156 secunde