Lansare de carte prezentată de Ovidiu Dunăreanu, la Biblioteca Județeană

268
Lansare de carte prezentată de Ovidiu Dunăreanu, la Biblioteca Județeană - onoualansare1-1569264754.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii sunt așteptați mâine, 25 septembrie, începând cu ora 15.00, la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" la un nou eveniment editorial: lansarea cărții "revista Ovidiu- o biografie contemporană". Lucrarea va fi prezentată de Ovidiu Dunăreanu, redactorul șef al revistei "Ex Ponto", directorul bibliotecii, dr. Corina Apostoleanu și prof. Mariana Cușa, de la Liceul Teoretic "George Călinescu".


Potrivit Corinei Apostoleanu, este vorba despre monografia celei dintâi publicații apărută pe teritoriul Dobrogei, revista "Ovidiu", care a apărut în perioada 15 septembrie 1898 - 30 iulie 1910. 


"Întemeietorul și mentorul revistei a fost omul de cultură, scriitorul, publicistul Petru Vulcan, cel care a creat la Constanța și primul cerc literar, cu același nume, Ovidiu și, respectiv, prima bibliotecă publică, în 1898. Titlul revistei indică faptul că întemeietorii ei își doreau să evidențieze moștenirea latină în provincia dintre Dunăre și mare, precum și continuitatea acesteia, pe parcursul secolelor. Revista, alături de volume semnate de Petru Vulcan va fi accesibilă publicului, în format electronic, pe pagina de internet a bibliotecii, astfel încât toate aceste materiale vor putea fi consultate și de la distanță. Totodată, lucrarea editată de către bibliotecă se dorește a fi un omagiu adus importantei contribuții pe care entuziaștii intelectuali ai epocii au adus-o propășirii culturale a Dobrogei", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul bibliotecii. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3903 secunde