Începe Postul Crăciunului. Ce trebuie să știți

207
Începe Postul Crăciunului. Ce trebuie să știți - postulcraciunului001-1542109791.jpg

Articole recomandate

Miercuri, 14 noiembrie, în Biserica Ortodoxă începe Postul Nașterii Domnului sau Postul Crăciunului și, totodată, este cinstit Sfântul Apostol Filip. Postul Nașterii Domnului sau Postul Crăciunului a fost rânduit de către Biserică pentru pregătirea credincioșilor în vederea întâmpinării praznicului Nașterii Domnului (25 decembrie). El durează 40 de zile. De aceea, astăzi, în calendar este consemnat lăsatul secului, sintagmă ce semnifică lăsarea obiceiurilor lumești înainte de intrarea în post, nicidecum îmbuibarea pântecelui prin așa-zise "mese de lăsata secului" (vine de la latinescul saeculum = lumea, lumesc).


Acest post amintește de patriarhii și drepții Vechiului Testament, dar și de postul de 40 de zile al lui Moise, pe Muntele Sinai, înainte de a primi Cele 10 porunci, scrise de către Dumnezeu pe table de piatră. 


Ca vechime, primele mențiuni legate de practicarea Postului Crăciunului provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și de la episcopul Leon cel Mare al Romei. 


Fiind un post al bucuriei, Biserica a rânduit mai multe zile în care credincioșii au dezlegare la pește. Acestea sunt: zilele de sâmbătă și duminică din perioada 21 noiembrie - 16 decembrie, precum și la următoarele sărbători: Intrarea în biserică Maicii Domnului (21 noiembrie), Sf. Apostol Andrei (30 noiembrie), Sf. Nicolae (6 decembrie), precum și în zilele de 3, 4, 13 și 18 decembrie când se cinstesc sfinți mai importanți în Ortodoxie.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9437 secunde