Începe examenul de definitivat. Profesorii începători dobândesc dreptul de practică în învățământ

575
Începe examenul de definitivat. Profesorii începători dobândesc dreptul de practică în învățământ - fotofondexamendefinitivat-1531752083.jpg

Articole de la același autor

Peste 8.900 de candidați sunt așteptați, mâine, la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2018. La nivel național, proba se va desfășura începând cu ora 10.00, în 42 centre de examen, câte unul în fiecare județ și în municipiul București. În acest an, proba va fi susținută la 98 de discipline de examen.


Dintre cei 9.475 de candidați înscriși la începutul anului școlar, au fost admiși la proba scrisă 8.920 de candidați care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs "Bine" sau "Foarte bine", media aritmetică a notelor obținute la cele 2 inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective. Comparativ cu sesiunea de anul trecut, organizată în luna aprilie, se constată un plus de peste 2.500 de candidați înscriși.


Înscrieri anemice, la Constanța


Totuși, la Constanța, înscrierea la examen este anemică. Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, inițial au fost înscriși pentru proba scrisă 265 de candidați. Însă la proba de mâine sunt așteptați doar 238 deoarece 26 s-au retras de bună voie și au depus cerere în acest sens, iar unul și-a dat demisia. Profesorii rămași în examen vor susține proba la Școala nr. 30 "Gheorghe Țițeica" din Constanța. Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, în vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen cel mai devreme la ora 8.00 și cel mai târziu la ora 8.45, în baza unui act de identitate valabil. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depășit doar în cazul candidaților cu cerințe speciale, care au solicitat acest lucru.


În funcție de opțiunile manifestate, s-a înregistrat un număr mare de candidați înscriși pentru învățământ preșcolar în limba română (2.253), învățământ primar în limba română (1.534), educație fizică și sport (887), limba și literatura română (525) și limba și literatura engleză (511).


Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, precum și baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul Național de Evaluare și Examinare și vor fi afișate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro și la avizierele centrelor de examen.


Lucrările, corectate în șase județe


Lucrările scrise vor fi evaluate în șase centre organizate la nivel național, anume la nivelul inspectoratelor școlare din județele Alba, Bihor, Brașov, Iași, Prahova și din municipiul București.


Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.


Primele rezultate vor fi afișate pe 24 iulie la centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile vor putea fi depuse la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 24 iulie, după afișarea rezultatelor, și 25 iulie, până la ora 14.00. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 27 iulie.


Drepturi suplimentare


Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa, ulterior, la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3901 secunde