Elevii constănțeni iau lecții despre industria maritimă

277
Elevii constănțeni iau lecții despre industria maritimă - eleviiconstanteni-1544024705.jpg

Articole de la același autor

Timp de o săptămână, elevii Școlii nr. 24 "Ion Jalea" din Constanța vor învăța despre industria maritimă.

DP World Constanța, în parteneriat cu Asociația "Împreună pentru Viitor" Constanța, implementează, în perioada 3-7 decembrie, proiectul de educație nonformală destinat copiilor cu vârste între 8 și 14 ani, în care le sunt îmbunătățite cunoștințele despre domeniile sectorului maritim, comerț și logistică și le sunt stimulate aspirațiile și încrederea în posibilitatea unei cariere de succes în industria de profil.

Reprezentanții DP World Constanța vor susține, în calitate de voluntari, nouă sesiuni de educație nonformală pentru un număr de 30 de copii de la Școala Gimnazială nr. 24 "Ion Jalea", predându-le acestora informații despre industria maritimă, care au la bază o curiculă concepută de specialiști în educație din Marea Britanie și o vastă experiență acumulată de angajații companiei, în domeniul lor de activitate.

Lecțiile, urmând un plan interactiv și atractiv pentru copii, sunt create astfel încât să-i încurajeze să aibă o gândire analitică și critică, de ansamblu și "out of box", să exploreze subiecte noi precum sustenabilitatea și opțiunea unei cariere în industria maritimă. Curicula cuprinde subiecte de geografie, matematică, desen, design, tehnologie, dar și incluziune socială și multiculturalism. Proiectul se va încheia printr-o vizită la terminalul de containere în portul Constanța Sud, unde copiii vor avea prilejul să vadă ceea ce li s-a prezentat teoretic în cadrul sesiunilor informative. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6441 secunde