Culoare în Unitate și Diversitate. Expoziție internațională de artă vizuală realizată de copii
300
Articole de la același autor
Știința înfrânge coronavirusul! Performanța unui elev al Liceului Internațional de Informatică
08 Aprilie 2020
NEVERSEA 2020. "Festivalul nu este anulat și reprezintă speranța și miracolul în care cred mulți oameni!"
27 Aprilie 2020
Mobilizare la Liceul "Dimitrie Leonida" din Constanța. Fac echipamente de protecție pentru medici
10 Aprilie 2020
Profesorii își primesc salariile numai dacă au activitate online
29 Aprilie 2020
Copiii și tinerii din Constanța au ocazia de a-și expune lucrările de artă alături de colegi de-ai lor din alte țări ale Europei. Toate operele vor fi reunite într-o expoziție internațională de artă vizuală, intitulată "Culoare și Unitate în Diversitate".
Este vorba despre campania "Home Art", inițiată de Palatul Copiilor Constanța si Asociația Culturală Wild Art, în partene-riat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Aceasta își propune să susțină și să promoveze arta locală, națională și europeană în contextul social actual creat de pandemia cu noul coronavirus. Astfel, a fost organizată o expoziție de artă în mediul virtual, unde sunt expuse lucrări realizate de copii și tineri din Constanța și din comunitățile de români din orașe europene precum Herzlake - Germania, Ulsteinvik - Norvegia, Madrid - Spania, Londra, Bath Somerset - Anglia, Trige, Arhus - Danemarca, Italia - Lanciano – Asociația Connect Abruzzo și Mytilene - Grecia, dezvoltând conceptul de "Culoare și Unitate în Diversitate".
Prima expoziție de artă inter-națională poate fi vizionată deja pe simezele virtuale ale Galeriei de Artă "Virgil Coman", https://www.facebook.com/Galeria-de-Arta-Virgil-Coman-1889146844434561/, și pe pagina culturală a Palatului Copiilor Constanța, https://ro-ro.facebook.com/pages/category/Education/Palatul-Copiilor-Constanta-1977834722445621/.
Fiecare mic artist merită menționat. Expozanții sunt Lăcrămioara Ștefania Alexandru, Bianca Gabriela Alexandru, Maria Sibel Abibula, Eva Maria Dancă, Malek Victor Bratu, Ioana Dinescu, Andrada Dindelegan, Sofia Gavrilă, Andreea Sorina Perghel, Ștefania Perghel, Ioana Postolici, Maria Gabriela Sandu, Atena Ana Maria Rânja, Luna Rânja, Teodora Petrea, Matei Amuș, David Amuș, Anthony Asan, Rareș Barbu, Darius Bratu, Natalia Cernătescu, Vlad Crăciun, Marius Filip, Sara Ilie, Bogdan Leu, Zeinep Nurali, Erica Popa, Emma Pricop, Karina Pricop, Antonia Pricop, Alexandra Rășcanu, Irina Siminschi, Eva Siminschi, Radu Țugui, David Vîlcu, Ștefania Vîlcu, Clara Vlad, Alisia Paula Vlad, Alexandru Chiș, Alex Ghibu, Andrei Ghibu, Ionuț Lazăr, Darius Ștefan Vasile, Sebastian Baban, Luca Butnaru, Horia Constantin Goșiu, Tudor Andrei Goșiu, Andrei Gabriel Dăuceanu, Anastasia Boghici, Matei Constantin Fotache, Ingrid Fotache, Elena, Patricia Georgiana Terchescu, Kyrkou Filotheh, Daniela Gheorghe, Burrichter Bennet, Anabel Carleton și Giulia Carleton.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 22 Mai 2020
Joi, 14 Mai 2020
Miercuri, 13 Mai 2020
Marţi, 12 Mai 2020
Marţi, 28 Aprilie 2020
Joi, 16 Aprilie 2020
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Marţi, 07 Aprilie 2020