Mai multe ştiri online:

Condiții de Evul Mediu în mii de școli de la țară. Cu WC-ul în curte și fără apă curentă

Ştire online publicată Joi, 18 Aprilie 2019. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
1.180 de unități de învățământ din mediul rural au, în anul 2019, WC în fundul curții, într-o groapă săpată în pământ și nu sunt racordate la rețeaua de apă curentă. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației după tragedia petrecută zilele trecute, în care un copil de trei ani a sfârșit în latrina școlii unde învață fratele lui.

Fără să facă vreo referire la motivele și cauzele pentru care încă mai există astfel de condiții în școlile de la țară, conducerea ministerului își prezintă doar realizările din 2017 până în prezent și proiectele mărețe pentru viitor. Sunt însă aproape 30 de ani de la Revoluție și aproape 30 de ani de modernism în care guvernele și mai marii din Educație au avut timp să facă ceva pentru învățământul din mediul rural, dar nu au reușit să schimbe mai nimic.

„Autorizarea sanitară a construcțiilor de învățământ preuniversitar de stat și îndeplinirea standardelor în vigoare pentru desfășurarea activităților școlare într-un cadru sigur și modern reprezintă, încă din anul 2017, două dintre prioritățile Executivului. În vederea asigurării unui sistem educațional de calitate, prin elaborarea de politici publice integrate, în acord cu prevederile Programului de Guvernare, Ministerul Educației Naționale a întreprins o serie de demersuri în ultimii doi ani”, susțin reprezentanții MEN.

Potrivit acestora, în anul 2019, în bugetul Ministerului Educației Naționale (MEN) la Capitolul Cheltuieli de capital, Titlul 51 Transferuri între unități ale administrației publice, a fost alocată suma de 65 milioane lei pentru îmbunătățirea condițiilor în cele 1.180 de unități de învățământ care funcționează, în prezent, cu grupuri sanitare neconforme, dotate necorespunzător sau amplasate în exteriorul construcțiilor de învățământ.

„Este în curs de promovare o hotărâre de Guvern care reglementează cadrul pentru repartizarea acestor fonduri unităților-administrativ- teritoriale, prin intermediul inspectoratelor școlare județene, în anul 2019”, mai spun cei de la MEN.

Proiecte și planuri înfăptuite cu încetinitorul

În anul 2017, în rețeaua de învățământ preuniversitar de stat funcționau 2.219 unități de învățământ cu grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare. Dintre acestea, 730 de unități de învățământ au fost cuprinse în finanțare prin diferite programe gestionate de către MDRAP. Drept urmare, în anul 2018 au rămas 1.489 de unități de învățământ cu grupuri sanitare în exteriorul construcțiilor. Pentru 309 dintre aceste unități de învățământ, situația neconformă a fost remediată. De asemenea, în anul 2019 vor continua lucrările începute în anii trecuți la circa 5.095 de unități de învățământ preuniversitar cuprinse în programele derulate prin MDRAP.

„Prin coordonarea Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare si Universitare (UMPMRSU), Ministerul Educației Naționale derulează Proiectul privind Reforma Educației Timpurii în România (PRET), ale cărui obiective sunt reabilitarea și construcția de grădinițe. De asemenea, este în derulare și Proiectul privind Reabilitarea Infrastructurii Școlare (PRIS), prin intermediul căruia sunt realizate reabilitarea și construcția de unități din învățământul preuniversitar”, se mai arată în comunicatul de la Ministerul Educației.

În perioada 2017 – 2019, prin Proiectul Reforma Educației Timpurii în România au fost finalizate lucrările pentru 64 de grădinițe, iar prin Proiectul Reabilitarea Infrastructurii Școlare, pentru 32 de școli. În anul 2019, sunt în curs de execuție 96 de grădinițe și două școli.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7489 secunde