Serie de cutremure înregistrate în Turcia
Articole recomandate
CEDO condamnă România pentru achitarea a doi ofițeri condamnați pentru crime legate de Holocaust
23 Aprilie 2024
Preşedintele german se întâlneşte, la Istanbul şi Ankara, cu liderii opoziţiei turce şi cu omologul său turc
22 Aprilie 2024
Copil omorât de doi câini! Mama a fost şi ea muşcată, încercând să-şi salveze micuţul
22 Aprilie 2024
Români înșelați cu zeci de mii de euro prin metoda "Fotografia", după ce au comandat din străinătate
22 Aprilie 2024
Un cutremur cu magnitudinea 5,6 s-a produs miercuri în vestul Turciei, la ora 19.22 GMT, a anunțat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), conform Reuters și EFE, citate de Agerpres. Seismul s-a produs la 15 km est de orașul Kirkagac, la o adâncime de aproximativ 8,6 kilometri, dar a fost resimțit și în orașele Izmir, Aydin, Denizli și chiar la Istanbul.
În cursul zilei de miercuri în Turcia au fost înregistrate opt cutremure mai mici în decurs de șase ore, potrivit Centrului Seismologic Europeano-Mediteranean (EMSC).
Nu au existat rapoarte imediate cu privire la răniți sau victime, a anunțat Ministerul pentru Dezastre și Urgențe din Turcia.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 16 Ianuarie 2020
Vineri, 10 Ianuarie 2020
Miercuri, 08 Ianuarie 2020
Marţi, 07 Ianuarie 2020
Luni, 23 Decembrie 2019
Duminică, 22 Decembrie 2019
Sâmbătă, 21 Decembrie 2019
Miercuri, 18 Decembrie 2019
Luni, 13 Ianuarie 2020
Duminică, 22 Decembrie 2019