Președintele Zelenski: "Ucraina va trimite o echipă medicală în Italia"

275
Președintele Zelenski:

Articole recomandate

Ucraina va trimite o echipă de medici în Italia pentru a sprijini această țară în lupta împotriva Covid-19 și a face un schimb de experiență, a informat președinția țării, citată de Ukrinform.

Președintele Volodimir Zelenski a semnat, vineri, un decret cu privire la acordarea de asistență umanitară Italiei. Kievul va furniza Romei, de asemenea, alcool de uz medicinal, conform președinției ucrainene.

Președintele ucrainean, care își exprimase deja disponibilitatea de a ajuta Italia într-o reuniune de guvern în cursul săptămânii, a indicat că Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne vor stabili componența echipei medicale.

"Specialiștii ucraineni vor acumula o experiență inestimabilă înainte ca epidemia să ajungă la apogeu în țara noastră. Și se vor întoarce acasă când va fi nevoie de ei cel mai mult", a menționat Zelenski, adăugând că aceștia vor acționa în țară, beneficiind de cunoștințele dobândite în Italia despre diferite metode de tratare a bolii.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6718 secunde