Președintele Xi Jinping: "Poporul chinez iubește pacea!"

293
Președintele Xi Jinping:

Articole recomandate

"Poporul chinez iubește pacea, iar țările nu ar trebui să se amenințe unele pe altele cu folosirea forței", a declarat, ieri, președintele Chinei, Xi Jinping, în deschiderea unei ample parade pentru marcarea a 70 de ani de la crearea Marinei chineze, relatează Reuters.

Xi Jinping supervizează un amplu plan de modernizare a Armatei de Eliberare a Poporului prin dezvoltarea tuturor tipurilor de armament, de la avioane nedetectabile la transportatoare aeriene, în contextul în care Beijingul își sporește prezența în Marea Chinei de Sud, aflată în dispută, și în jurul Taiwanului autonom, ceea ce a stârnit îngrijorări în regiune și la Washington.

Marina a fost unul dintre principalii beneficiari ai planului de modernizare, China dorind să își extindă puterea mult dincolo de teritoriul său și să își protejeze rutele comerciale și cetățenii din străinătate.

La o întâlnire cu ofițeri navali străini în orașul Qingdao din estul Chinei, Xi Jinping a spus că forțele maritime din întreaga lume ar trebui să colaboreze pentru a proteja pacea și ordinea pe mare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5849 secunde