Președintele Greciei dizolvă parlamentul și convoacă alegeri anticipate

293
Președintele Greciei dizolvă parlamentul și convoacă alegeri anticipate - presedintele-1560280083.jpg

Articole recomandate

Președintele elen Prokopis Pavlopoulos a acceptat oficial, luni, dizolvarea parlamentului țării și convocarea de alegeri legislative anticipate, la cererea premierului Alexis Tsipras, transmite AFP. 


"Cer dizolvarea parlamentului și organizarea de alegeri naționale", a declarat premierul Tsipras, în biroul președintelui Pavlopoulos, care a dat curs solicitării, conform Constituției. 


Mandatul lui Tsipras urma să se încheie în octombrie, dar "o campanie prelungită de patru luni ar fi pus în pericol traiectoria liniștită a economiei", a explicat șeful guvernului, fără a menționa data de 7 iulie pe care o anunțase anterior. 
Decizia premierului de devansare a scrutinului legislativ a survenit în urma eșecului partidului său de stânga Syriza în alegerile europene și în cele locale. 


Potrivit rezultatelor oficiale, la alegerile pentru Parlamentul European, Syriza a obținut 23,7% din voturi, în spatele Noii Democrații (ND, dreapta), care a întrunit 33,1% din sufragii. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9317 secunde