Mii de case ridicate ilegal vor fi demolate în regiunea Atenei

189
Mii de case ridicate ilegal vor fi demolate în regiunea Atenei - casedemolategrecia-1533738528.jpg
Guvernul de la Atena a decis să demoleze mii de clădiri în regiunea Attica, pentru a preveni o nouă tragedie precum cea petrecută cu ocazia incendiilor de vegetație.

Mii de clădiri construite ilegal în Grecia vor fi dărâmate, după ce zeci de persoane au murit în urma incendiilor de vegetație izbucnite la periferia orașului Atena, a informat premierul grec Alexis Tsipras, relatează site-ul agenției Reuters.

Tsipras, al cărui guvern a fost acuzat că nu a luat măsuri imediate în urma incendiului, a declarat că Grecia nu mai poate permite existența construcțiilor realizate în mod ilegal.

Aproximativ 3.200 de clădiri vor fi demolate în regiunea Attica, unde se află și capitala Atena.

"Construcțiile ilegale, care amenință viața umană, nu vor mai fi tolerate", a declarat premierul grec în cadrul unui discurs susținut în orașul Lavrio.

Autoritățile susțin că sunt zeci de clădiri construite ilegal în Mati, unde mai multe persoane au rămas blocate în timpul incendiului. Tsipras a informat că toți cei care dețin clădiri neautorizate vor fi obligați să le demoleze.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2196 secunde