Merkel mulțumește Ungariei pentru rolul avut în căderea Zidului Berlinului

152
Merkel mulțumește Ungariei pentru rolul avut în căderea Zidului Berlinului - merkel-1566152403.jpg

Articole recomandate

Cancelarul german Angela Merkel a adus un omagiu Ungariei pentru rolul jucat în reunificarea germană în urmă cu 30 de ani, mulțumind acestei țări pentru decizia din 1989 de a-și deschide granițele pentru locuitorii fostei Germanii Democrate, transmite DPA. 


Decizia le-a oferit est-germanilor din fostul stat comunist o cale de evadare spre Vest și a precipitat căderea Zidului Berlinului. 
"Acesta a fost un pas foarte important în sensul în care am putut să ajungem la prăbușirea Zidului și apoi la unitatea germană", a declarat cancelarul Merkel, în mesajul său săptămânal, postat sâmbătă. 


La 19 august 1989, la frontiera dintre Austria și Ungaria, s-a desfășurat așa-numitul Picnic paneuropean, organizat de grupuri ale societății civile. Acesta a oferit o cale de evadare pentru sute de critici ai regimului comunist est-german care au profitat de o scurtă deschidere a punctului de trecere a graniței pentru a fugi în Austria, urmați de alte zeci de mii de refugiați strânși în corturi în apropierea graniței.
 
Zidul Berlinului a căzut după trei luni de la manifestația pașnică de protest, iar cele două Germanii s-au reunificat oficial în 1990. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1668 secunde