Germania va continua să sprijine aderarea Macedoniei de Nord la UE

258
Germania va continua să sprijine aderarea Macedoniei de Nord la UE - germania-1573771390.jpg

Articole recomandate

Germania va continua să sprijine Macedonia de Nord pe calea sa europeană, a declarat, miercuri, șeful diplomației de la Berlin, Heiko Maas, cu prilejul unei vizite la Skopje, după ce Uniunea Europeană nu și-a respectat promisiunea de a deschide negocieri de aderare cu această țară balcanică, transmite DPA. 


"Se poate avea încredere în Germania în această privință", a dat asigurări Maas în conferința de presă comună cu omologul său Nikola Dimitrov. 


Fosta republică iugoslavă și-a schimbat anul trecut numele din Macedonia în Macedonia de Nord, pentru a pune capăt unei dispute de decenii cu Grecia. Rezolvarea acestui diferend a fost o condiție pentru ca Skopje să fie primit în NATO și să înceapă negocierile de aderare la UE. 


La summitul din octombrie, liderii Uniunii Europene au respins însă deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, din cauza opoziției Franței, Danemarcei și Olandei, care au susținut că aceste două state balcanice au nevoie de reforme suplimentare în administrație și în sistemul de justiție.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3718 secunde