Donald Trump și Viktor Orban își salută reciproc politicile privind migrația

202
Donald Trump și Viktor Orban își salută reciproc politicile privind migrația - donald-1557857050.jpg

Articole recomandate

Premierul ungar Viktor Orban a fost primit, luni, la Casa Albă, de președintele american Donald Trump, prilej cu care cei doi lideri au exprimat poziții apropiate în privința migrației, relatează DPA. 


"Orban a făcut ceea ce trebuie, spun mulți, în privința migrației", a declarat Trump, salutându-și oaspetele drept un dur "foarte respectat" în Europa și care a reușit să-și mențină țara în siguranță. 


"Sunt foarte mândru să fiu alături de președintele SUA în lupta împotriva migrației ilegale și a terorismului și pentru protejarea comunităților creștine din întreaga lume", a afirmat, la rândul său, Viktor Orban, primul șef de guvern ungar care vizitează Casa Albă după 14 ani. 


Convorbirile bilaterale au început cu o reuniune cu ușile închise la care au mai luat parte ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, și consilierul pentru securitate națională al SUA, John Bolton. După convorbiri, care au durat mai mult decât era prevăzut, notează MTI, Orban a declarat că, în cursul întâlnirii, cei doi au consolidat relațiile strategice dintre țările lor în mai multe domenii, inclusiv în cel economic, politic și al relațiilor de securitate. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4415 secunde