Coreea de Nord amenință din nou cu anularea summitului Kim-Trump

200
Coreea de Nord amenință din nou  cu anularea summitului Kim-Trump - coreea-1527171285.jpg

Articole recomandate

Coreea de Nord a amenințat din nou, ieri, că ar putea anula întâlnirea liderului de la Phenian, Kim Jong Un, cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, informează Kyodo.

Choe Son Hui, oficial de rang înalt din Coreea de Nord însărcinat cu negocierile cu SUA, a declarat că, "dacă Statele Unite ne jignesc bunăvoința și se agață de acte ilegale și revoltătoare, voi sugera conducerii noastre supreme reconsiderarea summitului RPDC-SUA".

Miercuri, Trump afirmase că abia săptămâna viitoare se va ști dacă summitul americano-nord-coreean de la Singapore va avea loc pe 12 iunie, așa cum fusese planificat. În aceeași zi, secretarul de stat american, Mike Pompeo, a informat în scris comisia pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanților de la Washington că "un acord rău nu este o opțiune" în relațiile cu Phenianul și că SUA se vor retrage de la negocieri dacă nu se discută o înțelegere corectă privind denuclearizarea.

Pompeo i-a transmis lui Kim și o amenințare. Într-un interviu, el s-a referit la o declarație de săptămâna trecută a consilierului național pentru securitate John Bolton, care menționase posibilitatea aplicării în Coreea de Nord a modelului din Libia - renunțarea la armele nucleare, fără nicio garanție din partea SUA. Deși Trump a respins ulterior ideea, șeful diplomației americane a reluat-o, susținând că "președintele a clarificat că se va sfârși ca în modelul libian doar dacă Kim Jong Un nu încheie un acord". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6789 secunde