Alegerile legislative anticipate din Grecia vor avea loc pe 7 iulie

306
Alegerile legislative anticipate din Grecia vor avea loc pe 7 iulie - alegerile-1559156924.jpg

Articole recomandate

Alegerile legislative anticipate din Grecia, convocate de premierul Alexis Tsipras după înfrângerea sa electorală de duminică, vor avea loc pe 7 iulie, a anunțat, marți, purtătorul de cuvânt al guvernului, relatează AFP. 


"Decizia prim-ministrului este de a organiza alegeri pe 7 iulie pentru a nu perturba procedura examenelor școlare", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Dimitris Tzanakopoulos, în cadrul unui interviu televizat pentru canalul Alpha. 
Alexis Tsipras, al cărui partid de stânga Syriza a fost puternic penalizat la alegerile europene și locale de duminică, a anunțat chiar în cursul serii că va convoca alegeri anticipate. 


"După al doilea tur al alegerilor locale (2 iunie), îi voi cere președintelui să organizeze imediat alegeri naționale", a anunțat Alexis Tsipras într-o alocuțiune televizată. Media grecești au speculat până luni privind organizarea alegerilor anticipate pe 30 iunie. 
La alegerile europene, Syriza a obținut 23,7% din voturi, în timp ce Noua Democrație, a primit peste 33% din sufragii, potrivit rezultatelor aproape complete publicate pe site-ul Ministerului de Interne.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4766 secunde