21 de persoane, găsite într-un camion frigorific, condus de un român

257
21 de persoane, găsite într-un camion frigorific, condus de un român - img2-1541593988.jpg

Articole recomandate

Douăzeci și una de persoane, printre care 15 copii, au fost găsite într-un camion frigorific condus de un român și care a intrat în Marea Britanie joia trecută, a relatat miercuri BBC.

Cei 21, despre care se crede că provin din Vietnam, au fost descoperiți de poliția de frontieră, ascunși printre navetele cu apă minerală din camion, în portul Newhaven din Sussex.

Printre migranți se aflau și 15 copii, unii cu vârste nu mai mari de 12 ani.

Un român, despre care se crede că a fost șoferul camionului, a fost inculpat pentru introducere ilegală de persoane în Marea Britanie. Andruț Duma, în vârstă de 29 de ani, a compărut sâmbătă în fața magistraților, pentru infracțiuni la legea imigrației. El va rămâne în arest până când va fi audiat de o instanță la 26 noiembrie.

Detalii privind operațiunea poliției de frontieră au apărut de-abia miercuri, dar ancheta continuă.

Copii găsiți în camion nu au avut nevoie de tratament medical și au fost dați în grija serviciilor sociale.

Doi din cei șase adulți au fost expulzați din Marea Britanie, ceilalți patru fiind plasați în centre de detenție pentru imigranți cât timp cazurile lor sunt evaluate de autorități.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2869 secunde