Consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul, însoţit de consilierul pe probleme de educaţie din cadrul Ambasadei Republicii Turcia la Bucureşti, Seyfi Özkan s-au aflat săptămâna aceasta, într-o vizi ...
Din păcate, anul acesta, nici festivitățile de inaugurare a noului an universitar nu au mai fost cum erau pe vremuri. Fără studenți pe platourile din fața instituțiilor, fără emoții în rândul bobocilor de anul I, fără mu ...
Universitățile constănțene au dat startul la înscrieri. Cum examenul de Bacalaureat s-a încheiat, începe bătălia pentru ocuparea unui loc la facultate. Ca și în anii anteriori, fiecare universitate pune la dispoziția pro ...
Luna aceasta, Universitatea "Ovidius" din Constanța a fost selectată de Ministerul Educației și Cercetării printre cele opt instituții de învățământ superior care vor pilota, începând cu anul universitar 2020-2021, Progr ...
În organizarea Centrului de Resurse pentru Educație Economică Constanța, în parteneriat cu DJST Constanța, s-a desfășurat pe data de 23.01.2020 o nouă fază a tradiționalei manifestări "Școala de Afaceri".În prima pa ...
Profesorul universitar Gheorghe Țarălungă, de la Universitatea "Ovidius" Constanța, prins în anul 2015 în timp ce primea 200 de euro mită de la un student grec pentru a-l promova la un examen, a fost condamnat, miercuri, ...
Studenții Universității Ovidius din Constața s-au mobilizat și au reușit să adune cadouri minunate pentru a face Crăciunul micuților din județul Constanța senin și magic.Astfel, în această săptămână spiridușii ce fac par ...
Facultatea de Arte din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța organizează, în fiecare an, în perioada lunilor martie și aprilie, manifestarea Primăvara Artelor. Seria de activități de înaltă ținută artistică se des ...
La Universitatea "Ovidius" din Constanța, au demarat o serie de programe de formare, în cadrul proiectului "iManageri și iAntreprenori. Creșterea capitalului de cunoștințe prin inovarea instrumentelor de management." Cur ...
Ca și în anii anteriori, clasa de canto a prof. univ. dr. Florența Nicoleta Marinescu, din cadrul Facultății de Arte a Universității "Ovidius" din Constanța (UOC), organizează tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va ...
Începutul lunii septembrie va aduce și debutul celei de-a doua sesiuni de admitere la facultățile constănțene, care sunt decise să le ofere tinerilor dornici de studiu posibilitatea să ocupe unul dintre cele câteva mii d ...
Universitatea "Ovidius" din Constanța a semnat în cursul zilei de ieri, un parteneriat de colaborare care urmărește dezvoltarea unor programe de studii și a unui centru de cercetări privind securitatea la Marea Neagră, c ...
Pentru oricare dintre noi, alegerea unei cariere reprezintă un moment extrem de important și bineînțeles, trebuie privit din perspectiva implicațiilor pe termen lung. Astfel, studenții Facultății de Psihologie și Științe ...
Universitatea "Ovidius" a organizat, ieri, Ziua Porților Deschise, eveniment în cadrul căruia cele 16 facultăți din cadrul instituției de învățământ superior și-au prezentat oferta educațională pentru admi ...
Muzeul de Artă Constanța, în parteneriat cu filiala județeană a Uniunii Artiștilor Plastici, organizează, în perioada 23-30 noiembrie, o expoziție inedită dedicată marelui poet latin Publius Ovidius Naso. În cadrul acest ...
De Ziua Dobrogei, Asociația Ecsia Social Org îi invită pe constănțeni la Gala Finală a "Festivalului Mondial de Arte și Interculturalitate Ovidius", unde va fi lansat filmul "Ovidius", 50 de ani de la înfrățirea orașelor ...
Peste 500 de elevi ai Liceului Teoretic "Ovidius" sunt așteptați, astăzi, la o nouă ediție a târgului de universități și consiliere educativă. Evenimentul, intitulat "Drumul în carieră începe azi", este organizat de cond ...
Liceul Teoretic "Ovidius" din Constanța a găzduit, timp de două zile, o nouă ediție a școlii de afaceri organizată de către Centrul de resurse pentru educație economică Constanța, coordonat de prof. Victor Mihalașcu. La ...
Anul acesta s-au împlinit 2.000 de ani de la trecerea în neființă a marelui poet roman Ovidius Publius Naso. Cu această ocazie, Muzeul de Artă, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Constanța, organizeaz ...
Muzeul de Artă Constanța, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici - Filiala Constanța, organizează luni, 30 octombrie 2017, începând cu ora 19:00, spectacolul de teatru "Ovidius a fost aici" și vernisajul expoziție ...
Constănțenii sunt invitați, sâmbătă, începând cu ora 19.00, la Amfiteatrul din Parcul Tăbăcarie, la un spectacol inedit de poezie și coregrafie despre viața poetului exilat la Tomis, Ovidius Publius Naso. Spectatorii vor ...
În perioada 10 - 30 iulie 2017, Facultatea de Litere a Universității "Ovidius" din Constanța găzduiește a XXIV-a ediție a Cursurilor Internaționale de Vară de Limbă, Cultură și Civilizație Românească. Prestigioasa m ...
Sâmbăta, pe data de 01 iulie, în cadrul Simpozionului "Ovidienii" – ediția I, organizat de Primăria Orașului Ovidiu, în cadrul Bimilenarei poetului Ovidius, între orele 11-13, la Fortificația romano-bizantină - din ...
Prezent la Agigea - alături de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, venit la Constanța pentru a inspecta lucrările care s-au făcut pe pod - președintele CJC, Horia Țuțuianu, a spus că în viitorul apropiat turiștii vor ...
Studenții de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă (FIMIM) din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța (UOC) au participat, recent, la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studenț ...
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează în perioadă 10-13 mai 2017 două evenimente dedicate poetului latin Publius Ovidius Naso. Manifestările marchează împlinirea a 2000 de ani de la moartea ...
În programul delegației italiene din Sulmona (Italia), condusă de primarul Annamaria Casini, și-au găsit loc și câteva momente legate de învățământul constănțean. Vizita este prilejuită de împlinirea, în acest an, a ...
Conducerea BC Athletic Constanța va încheia, joi, 2 februarie, un parteneriat cu Universitatea Ovidius Constanța, având ca obiectiv promovarea educației fizice, a sportului, a performanței, dar și a educației. De as ...
Facultatea de Arte a Universității "Ovidius" îi invită pe constănțeni, în perioada 29 mai - 7 iunie, la Art Gallery Constanța, la o expoziție de pictură și grafică, intitulată sugestiv "Ovidiana". Vernisajul expoziției v ...