Toate știrile despre Năvodari în ziarul Cuget Liber Online.

Năvodari

Orașul Năvodari este situat în zona centrală a județului Constanța, pe malul de sud al lacului Tașaul și pe grindul dintre acesta și lacul Siutghiol. Se află la o distanță de 15 km de municipiul Constanța, având ca vecini la nord - Lacul Tașaul și satul Sibioara, la sud - Lacul Siutghiol și stațiunea Mamaia, la vest - comuna Lumina, iar la est - Marea Neagră. Evoluția urbanistică, trecerea de la cadrul rural la structura urbană se produce dupa cel de-al Doilea Război Mondial, mai cu seamă începând din 1949-1950, moment în care dezvoltarea economică și industrială, transformă localitatea într-un însemnat centru muncitoresc.
În anul 1954 începe construcția Uzinei de superfosfat și acid sulfuric (U.S.A.S), care a intrat în funcțiune cu prima linie în 1957, aceasta deschizând drumul industrializării zonei și creșterii numărului populatiei (în anul 1968 populația localității Năvodari depășea 6500 de locuitori). Astfel, prin Legea 2/20 decembrie 1968, localitatea Năvodari a fost declarată oraș, având în subordine administrativă localitatea Mamaia Sat. Procesul de urbanizare a cunoscut o evoluție continuă, rezultând o imagine cu personalitate a localității.
Construcția Combinatului Petrochimic Midia-Năvodari și ulterior a Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari a dus la o explozie demografică în anul 1983, când populația a ajuns la 26.000 locuitori.
1024 articole cu tagul "Năvodari". Ultima știre adaugata : Joi, 28 Martie 2024.

Cuget Liber -
03 August 2009
Mii de persoane s-au distrat, timp de trei zile, la spectacolele oferite cu ocazia Zilelor Orașului Năvodari. Petrecerea a început încă de vineri pe stadionul din localitate și s-a încheiat duminică seara cu un splendid ...
04 Iulie 2009
Vineri după-amiază, doi bărbați mascați au dat atacul la un magazin de bijuterii din Năvodari. Potrivit IPJ Constanța, evenimentul s-a petrecut pe la ora 15,30, când cei doi bărbați mascați au pătruns în magazinul aparț ...
Stire din Sport : "Lazăr Edeleanu", vicecampioană națională la rugby în 7
04 Iunie 2009
Echipa de rugby în 7 a Grupului Școlar "Lazăr Edeleanu" din Năvodari a cucerit medalia de argint la turneul final al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, competiție rezervată liceenilor, desfășurată, timp de două zil ...
01 Iunie 2009
"Vreau să-mi bag ****, dar mai întâi vreau să le mulțumesc celor care m-au ajutat", își începe discursul Gonzo, năvodăreanul care a mers pe jos până la Istanbul. Găzduit de Casa de Cultură din Năvodari, spectacolul lui ...
Pagina a fost generata in 0.2654 secunde