În perioada 5 – 7 octombrie.2022, inspectorii de muncă au efectuat o serie de acțiuni de control la angajatorii din domeniul construcțiilor, în cursul cărora au fost depistate 248 de persoane care lucrau fără forme legal ...
Campania Cronos împotriva muncii „la negru” și muncii „gri”, desfășurată de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Inspecția Muncii, a dus la primele descoperiri spectaculoase. Iată, inspectorii Direcției Generale ...
O cercetare realizată în România, în anul de criză economică 2010, estima numărul lucrătorilor fără contracte legale de muncă la 1,6 milioane de persoane. La sfârșitul acelui an, numărul salariaților legali (fără cei din ...
Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, împreună cu Inspecția Muncii, desfășoară acțiunea de control „Cronos” pentru prevenirea și combaterea sustragerii de la declarar ...
Mirela Călugăreanu, șefa Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a anunțat că, de la jumătatea lunii martie, instituția pe care o conduce va începe controale pe piața muncii, pentru a combate munca „la negru”.Practic ...
În perioada imediat următoare, va avea loc, la nivelul întregii ţări, o campanie de verificare a agenţilor economici, prin intermediul căreia inspectorii de muncă vor să se asigure că angajaţii lucrează cu forme legale. ...
Inspecția Muncii a lansat, luna aceasta, o amplă campanie de control ce va avea loc pe litoralul românesc. Aceasta va fi concentrată pe munca nedeclarată și verificări în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.Potriv ...
• Cine se opune desființării muncii la negru în porturile maritime românești? Activitatea portuară se caracterizează printr-o evoluție sinuoasă. În momentele de vârf de trafic, necesarul de lucrători crește, pentru ca în ...
Lună de lună, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa dă amenzi pentru munca la negru. Tocmai de aceea, reprezentanţii instituţiei spun că munca nedeclarată are efecte negative pe termen scurt, dar mai ales pe te ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Constanţa a tras linia după primele nouă luni de controale din acest an. Astfel, inspectorii de muncă din cadrul Serviciul Control Relaţii de Muncă au verificat în tot acest ti ...
Fenomenul muncii la negru a luat o deosebită amploare pe piața Uniunii Europene, după cum arată un recent eurobarometru pe această temă. Potrivit sondajului, unul din zece europeni susține că a achiziționat, în ult ...
În perioada 01-29.11.2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a continuat activitatea de control și verificare a societăților comerciale care își desfasoară activitatea pe raza județului Constanța. Contro ...
Deși se plâng că nu au oameni cu care să lucreze, foarte mulți din angajatorii de pe litoral încă mai practică munca la negru. Și mai mulți adoptă tactica muncii la gri, adică fac contracte pentru jumătate de normă și î ...
Care este amploarea fenomenului muncii "la negru", în România? În statisticile oficiale nu veți găsi nici măcar o aproximare a acestuia. În schimb, dimensiunea lui poate fi determinată pe căi ocolite. Iată, potrivit ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a continuat, luna aceasta, activitatea de control și verificare a societăților comerciale care își desfășoară activitatea pe raza județului nostru. Reprezentanții IT ...
În luna februarie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului de Muncă Constanța au verificat 310 agenți economici. Aproape un sfert din aceștia au fost sancționați, fiind depistați cu numeroase nereguli. "Controale ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a continuat, în cursul lunii noiembrie, activitatea de control și verificare a societăților comerciale care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța. În urma acestor ...
Luna trecută, reprezentanții Serviciului Control Relații de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța au verificat un număr de 381 agenți economici, în cazul cărora au fost aplicate 42 sancțiu ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Constanța a continuat și luna trecută activitatea de control și verificare a societăților comerciale care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța. Serviciu ...
La ora actuală, România se află pe primele locuri în ceea ce privește munca la negru, iar județul Constanța ocupă, în mod evident, un loc fruntaș la nivel național. Din nefericire, foarte mulți constănțeni lucrează fără ...
Serviciul Control Relații de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) a verificat în luna aprilie un număr de 260 de agenți economici, din care 48 au fost sancționați. În același timp, au fost aplicate ...
Luna trecută, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a continuat activitatea de control și verificare a societăților comerciale care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța. De data aceasta, asociați ...
r Un secret bine păzit de autoritățile statuluir "Munca gri", încurajată de legalizarea contractului individual de muncă cu timp parțialUn cititor al ziarului "Cuget Liber" mi-a relatat de ce a fost nevoit să se lase de ...
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța au controlat în ultimele luni numeroase firme care au ca obiect de muncă producția și distribuția energiei electrice, dar și în unitățile cu locuri de mu ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a continuat și luna trecută activitatea de control și verificare a societăților comerciale care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța. Controalele au avu ...
La ora actuală, munca în afara cadrului legal este prezentă la foarte multe societăți constănțene, aceasta manifestându-se sub mai multe forme, dintre care amintim: activitate nenormată, total neevidențiată și nefiscaliz ...
Afacerile din domeniul construcțiilor sunt înfloritoare… dar numai pentru patroni. Cu muncitori ținuți la negru și lucrări de o calitate îndoielnică, în Constanța se construiește pe ruptelea. Inspectorii de mu ...
În luna iunie, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța a continuat activitatea de control și verificarea societăților comerciale, care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța.Controalele au avut ca ...
Inspecția Muncii va desfășura, în perioada 1 iulie - 1 septembrie 2016, Campania Națională privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată și verificarea respectării prevederilor legale în domeniul sec ...
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța au luat la rând unitățile cu profil de activitate sportivă, pentru a identifica situațiile de muncă la negru. Acțiunile s-au derulat în ca ...