Tururi ghidate pentru constănţenii pasionaţi de istorie

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 20 Octombrie 2021 198
În următoarele trei zile, respectiv perioada 22-24 octombrie, specialiştii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) continuă efectuarea de tururi tematice ghidate în cadrul proiectului „Reşedinţele regale de la Marea Neagră”. Tururile vor avea ca teme „Peninsula şi poveştile sale”, „Cuibul Reginei - Istoria Pavilionului Regal din Portul Constanţa” (acţiune derulată în colaborare cu specialiştii Muzeului Portului), respectiv „Palatul Regal din Mamaia”. Programul acţiunilor este următorul: vineri, 22 octombrie, de la ora 16.45 începe turul „Peninsula şi poveştile sale”, în Peninsulă, cu punctul de plecare de la statuia Lupa Capitolina (La Lupoaică).
Sâmbătă, 23 octombrie, la ora 11.00 se pleacă spre Cuibul Reginei, de la Poarta 1 Port Constanţa. Vizita include un tur ghidat în interiorul edificiului din Port, acţiunea fiind derulată cu sprijinul unui muzeograf al Muzeului Portului Constanţa. Duminică, 24 octombrie, se vor face două tururi, primul de la ora 11.00, iar cel de-al doilea de la ora 13.00, la Palatul Regal din Mamaia. Această acţiune include şi vizitarea altor edificii istorice din zonă (Vila Reginei Maria, Vila Ştirbey, Cazino Mamaia, Grand Hotel Rex etc, cu oferirea de detalii legate de istoria lor.
Întâlnirile de duminică au loc în faţa Palatului Regal Mamaia, pe faleză. Reţineţi! Nu se efectuează vizite în interiorul Palatului Regal sau al celorlalte edificii interbelice. În schimb, vă vor fi oferite informaţii inedite, puţin cunoscute de către publicul larg şi care sunt de natură să întregească povestea acestor monumente şi a staţiunii Mamaia. Participarea la tururi este gratuită. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei