În perioada noiembrie 2019 - 9 decembrie 2020, sub Guvernul Orban, România a atras finanțări în sumă de 4 miliarde de euro, din fonduri europene.„Sunt fonduri care susțin dezvoltarea României prin investiții în infrastru ...
Spitalul Municipal Mangalia este unul dintre marile spitale din judeţul Constanţa care tratează pacienţi cu COVID-19. Unitatea medicală a achiziţionat, în ultimele luni, aparatură de ultimă generaţie absolut necesară, fo ...
Vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, au fost prezenţi, miercuri, la Constanţa, unde au susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia s-a discutat despre un proiect extrem de impo ...
Măsurile anunțate de Guvernul Orban pentru susținerea financiară a agenților economici afectați de recesiunea provocată de pandemia Covid-19 încep să fie puse în practică.Iată, Ministerul Economiei lansează proiectul de ...
Liderii PNL s-au reunit, vineri, într-o locație din stațiunea Neptun, unde au organizat o conferință de presă. În cadrul evenimentului, primarul Mangaliei, Radu Cristian, a semnat, în prezența vicepremierului Raluca Turc ...
Banii europeni bine investiți, nu doar cheltuiți, reprezintă acum principala resursă de dezvoltare ireversibilă pe care România o are la dispoziție, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, după ce Comisia ...
În ședința de Guvern de ieri a fost aprobată acordarea a două miliarde de lei pentru pregătirea proiectelor de atragere a fondurilor europene în perioada 2021-2027, sumă care va fi decontată de Uniunea Europeană, a decla ...
Ministerul Fondurilor Europene a lansat, pe 17 august 2020, apelul de proiecte intitulat "Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, ef ...
Reprezentații Asociației Municipiilor din România (AMR) au avut, săptămâna aceasta, o întâlnire de lucru cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Ioan Boloș. La eveniment, a participat și secretarul de stat Adrian Marius ...
Pandemia Covid a produs o adevărată revoluție digitală în România. Munca la distanță, prin intermediul computerului este folosită pe scară tot mai largă, în numeroase sectoare de activitate. Comerțul electronic a dobândi ...
Marcel Boloș, ministrul Fondurilor europene, a coordonat o nouă rundă de consultări cu reprezentanții organizațiilor studențești, ai universităților și potențiali aplicanți în cadrul apelului "Innotech Student". Apelul v ...
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România, Asociației Orașelor din România, Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, pentru a discuta desp ...
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, s-a întâlnit cu reprezentanții asistenței medico-sociale din România, pentru a discuta despre soluțiile de finanțare a domeniului. În centrul dezbaterii a fost pregătirea unui ...