Joi, 4 aprilie, angajații sindicaliști ai Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, împreună cu ceilalți membri ai Sindicatului „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța, lucrători în cadrul Muzeului de ...
În aceste momente, are loc o acţiune de protest la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa.xxxÎn expunerea de motive, printre altele, protestatarii punctează:"Suntem în grevă de avertisment deoarece până acum Guvernul ...
Va fi haos în spitale! Aproape 20.000 de angajaţi din peste 300 de unităţi medicale din întreaga ţară vor opri activitatea, miercuri, timp de o oră.Salariaţii cer creşterea lefurilor şi condiţii mai bune de muncă.Deşi pe ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că, în cazul în care pensiile nu vor ajunge la destinaţie din cauza grevei generale de la Poşta Română, directorul acestei instituţii va pleca."Am avut o discuţie cu domnul minis ...
Conducerea Companiei Naţionale „Poşta Română” a luat la cunoştinţă de decizia Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România de a declanşa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale în data de 1 aprilie.Co ...
Reprezentanţii angajaţilor din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română anunţă organizarea unei greve de avertisment, miercuri, timp de două ore.Sindicaliştii afirmă că, în cazul în care conducerea Poştei Române nu va fi ...
După finalizarea protestelor de avertisment, desfășurate în urmă cu câteva zile, Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) desfășoară acum un amplu referendum pe tema oportunității deciziei privind declanșare ...
Angajaţii primăriilor de comune vor începe luni acţiunile de protest, având în vedere că Guvernul nu a ţinut cont de solicitările acestora privind salarizarea, a anunţat liderul Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comu ...
Angajaţii primăriilor de comune vor începe luni acţiunile de protest, având în vedere că Guvernul nu a ţinut cont de solicitările acestora privind salarizarea, a anunţat joi liderul Sindicatului Naţional al Salariaţilor ...
După protestul în forţă, de la începutul acestei săptămâni, Federația „Solidaritatea Sanitară” a trecut la evaluarea disponibilității angajaților din sănătate (membri și nemembri) de a participa la grevă, primul pas fiin ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania că vor fi organizate greve ale însoţitorilor de bord angajaţi ai compan ...
La o săptămână de la încasarea primului salariu majorat, profesorii și angajații din învățământ comentează în cancelarii, dezamăgiți de faptul că prima mărire, de 8%, nu acoperă inflația de 20% care s-a „rostogolit” de l ...
Reprezentanţii Federaţiei "Solidaritatea Sanitară" din România (FSSR) anunţă că vor continua acţiunile de protest, urmând ca pe 11 martie să organizeze un miting, deoarece nu consideră suficientă propunerea Guvernului de ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Finlanda că pe 1 şi 2 februarie va avea loc o grevă în mai multe sectoare ale econo ...
Federația Solidaritatea Sanitară din România și Federația SANITAS strâng semnături pentru declanșarea grevei generale, aceasta fiind „cea mai eficientă cale de presiune asupra guvernanților”, afirmă aceștia.Dacă în urmă ...
Preşedintele filialei SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, a anunțat că angajaţii din sănătate vor intra luna viitoare în grevă. Sindicaliștii spun că salariile au rămas printre cele mai mici din România, în condițiile în c ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul controlorilor aerieni (USAC-CGT) a lansat un apel la grevă, începâ ...
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat, în perioada 30 noiembrie – 14 decembrie a.c., 7 acțiuni de amploare. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numele ...
După ce salariații Casei
Județene de Sănătate Constanţa au reușit să obțină promisiunea majorării
salariilor, parcă un tsunami s-a abătut peste angajații altor domenii.
Determinați de „modelul” de succes al colegilor ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană că va fi organizată o grevă generală în sectorul transportului feroviar şi marit ...
Administrația Fondului Imobiliar (AFI) S.R.L. informează solicitanții de locuințe sociale și chirie fond de stat că au obligația ca până la data de 13 octombrie să își reînnoiască cererea privind atribuirea unei locuințe ...
Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane va declanşa, pe 15 septembrie 2023, o grevă de avertisment, care vrea să atragă atenţia asupra “unor teme care nu mai pot fi ţinute în mape, pe holurile Ministerulu ...
Ministerul Afacerilor Externe a emis sâmbătă o atenționare de călătorie pentru Belgia, unde este programată o grevă a piloților companiei Ryanair. MAE informează cetățenii români care intenționează să călătorească cu avi ...
Este haos pe Aeroportul Otopeni. Vacanțele a mii de români sunt distruse din cauza grevei din transporturi. Mai multe zboruri din București spre Italia au întârzieri de câteva ore sau chiar au fost anulate. Și asta pentr ...
Piloţii din Belgia ai companiei aeriene low-cost Ryanair sunt în grevă în aceste weekend, iar ca urmare au fost anulate 120 de zboruri de pe aeroportul din Charleroi şi către această destinaţie - 62 sâmbătă şi 58 duminic ...
Consiliul de Coordonare al Federaţiei “Solidaritatea Sanitară”, întrunit în perioada 22-25 iunie 2023, a decis continuarea protestelor pentru susţinerea revendicărilor şi actualizarea calendarului acţiunilor de protest, ...
Judecători și procurori din întreaga țară, inclusiv Curtea de Apel București și DNA, anunță că de miercuri își suspendă activitatea și încep unul dintre cele mai mari proteste din ultimii ani. Cele mai mari instanțe din ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană că marţi, 20 iunie, este organizată o grevă naţională în sectorul transportului ...
Poștașii au ieșit miercuri în stradă. Peste 80% din întreg personalul Poștei Române din Constanta se descurcă la limita traiului de subzistență, în condiții de muncă foarte grele, solicitantă și de uzură, spun sindicaliș ...
Sindicaliştii din Educaţie au anunţat că vor da un răspuns până luni la ora 10:00 cu privire la proiectul de Ordonanţă referitor la salarizarea personalului din Învăţământ, lansat duminică în dezbatere pe site-ul Ministe ...