Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi, joi, pentru 24 de ore, de poliţiştii ilfoveni, în dosarul privind eliberarea unor fişe medicale necesare preschimbării permiselor de conducere fără ca beneficiarii să se fi prezent ...
Poliția Română, prin structurile de prevenire a criminalității, derulează, la nivel național, o campanie de conștientizare, atât în rândul copiilor, dar și al adulților cu privire la consecințele pe care le are apelul fa ...
Un medic care profesa lângă Paris a fost reţinut de poliţie fiind suspectat că ar fi vândut cel puţin 220 de certificate verzi false, la preţul de 1.000 de euro bucata, informează AFP, citată de Agerpres. Presupuşii comp ...
Ministrul de Interne Lucian Bode a anunțat că polițiștii au în anchetă aproximativ 200 de doare penale în care se fac cercetări cu privire la eliberarea unor certificate false de vaccinare. Potrivit ministrului de Intern ...
Polițiștii din cadrul Secției 4 Constanța cercetează o femeie, în vârstă de 55 de ani, din Constanța, bănuită de săvârșirea infracțiunilor de uzurpare de calități oficiale și tentativă la înșelăciune. Din cercetări a rei ...
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice - I.G.P.R., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, au pus în aplicare, miercuri, 16 iun ...
Polițiștii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează, joi, 3 iunie, 17 percheziții la persoane bănuite de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acestea ar fi ...
Polițiștii efectuează, miercuri, 26 mai, aproape 100 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității ...
Armatorul unei nave sub pavilion Sierra Leone a fost sancționat contravențional, iar un marinar este anchetat penal, după ce polițiștii au constatat că deținea un carnet de marinar fals. Marți, 4 mai, la ora 9.30, poliți ...
Judecătoria Sectorului 5 București a dispus, sâmbătă, arest la domiciliu pentru directorul general al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Craiova, Bogdan Bratu, în dosarul în care este acuzat că şi-a falsificat documen ...
Trei persoane, cu vârste între 24 și 51 de ani, au fost reținuți în urma unor percheziții desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de ...
Șase indivizi din Mangalia și Medgidia au dezvoltat o afacere în toată regula din falsificarea de diplome de studii și certificate de calificare profesională. Clienții lor foloseau actele false pentru a se angaja ca elec ...
Polițiștii de frontieră constănțeni au efectuat două percheziții domiciliare, în urma cărora au descoperit mai multe polițe RCA false, dar și unele tipizate, în alb. Marți, 3 martie, oamenii legii de la Grupul de Nave Co ...
Un afacerist constănțean care a obținut fonduri europene folosindu-se de documente falsificate, inclusiv în legătură cu persoane decedate, a ajuns în atenția procurorilor Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit anchet ...
În contextul înăspririi măsurilor restrictive, urmare a creșterii ratei de infectare în rândul populației municipiului Constanța, în vederea limitării răspândirii noului coronavirus, a fost dispusă suspendarea activități ...
Un bărbat a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Constanța, fiind acuzat că pretindea a fi procuror și cerea diverse sume de bani, sub pretextul că putea interveni în dosare penale."În perioa ...
Magistrații Curții de Apel Constanța au dat sentința definitivă în dosarul în care Sorin Strutinsky este acuzat de trafic de influență, fals în înscrisuri, instigare la spălare de bani și altele.El a fost condamat defini ...
O femeie de 27 de ani este anchetată penal, fiind acuzată că a prezentat o adeverință eliberată de angajator falsificată, în momentul în care a fost verificată de forțele de ordine. Joi, polițiștii Secției 2 și jandarmii ...
Cinci bărbați sunt anchetați penal, după ce au prezentat forțelor de ordine adeverințe permanente eliberate de o societate comercială falsificate. Marți, polițiștii Secției 5 au tras pe dreapta un autoturism pe b-dul 1 M ...
Printr-un comunicat dat publicității pe piața de capital, SIF Transilvania informează acționarii și investitorii că în data de 10 aprilie 2020 societatea a fost informată cu privire la înregistrarea în registrul dosarelo ...
O știre care a circulat ieri dimineață în mediul online i-a pus pe jar pe elevi și pe profesori. Informația anunța că luni, 6 aprilie, vor fi reluate cursurile școlare. Anunțul a fost rapid însă infirmat de reprezentanți ...
Un subofițer al Gărzii de Coastă este cercetat disciplinar de către conducerea instituției după ce procurorii au deschis un caz de falsuri cu diplome de salvamar.Din primele cercetări, se pare că bărbatul deține o școală ...
Administratorul unei firme din Constanța a fost trimis în judecată pentru declarații false care au avut ca scop obținerea pe nedrept de fonduri europene. Procurorii spun că, la sfârșitul lunii noiembrie 2011, Mihăiță Min ...
Ieri, polițiștii din cadrul Secției 3 l-au depistat pe V.A., în vîrstă de 40 de ani, din Constanța, care ar fi încercat să inducă în eroare reprezentanții unui magazin de telefonie mobilă din municipiul Constanța, prezen ...
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au destruc-turat o grupare care se ocupa cu falsificarea de diplome. Dis de dimineață, polițiștii Secției Regionale Transporturi și mascații au luat cu asalt 23 de ...
Un septuagenar din Constanța a ajuns în atenția polițiștilor, fiind acuzat că ar fi recurs la o metodă ilegală pentru a beneficia de abonamente la telefonia mobilă. Astfel, în octombrie anul trecut, polițiștii Secți ...
Un bărbat în vârstă de 26 de ani, din județul Constanța, a fost surprins, luni, de către polițiștii de frontieră din Cernavodă, în timp ce conducea un autoturism marca Fiat model Ducato, care avea certificatul ITP fals. ...
Este dreptul oricărei persoane să lase averea moștenitorilor pe baza unui testament scris de mâna lui (olograf), dar și al succesorilor să conteste scrisul.Condiția de bază pentru ca un testament să poată fi considerat o ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în punctul de trecere a frontierei Negru Vodă, un Alfa Romeo, înmatriculat în Bulgaria, condus de Mihail N., de 43 de ani, din Constanța. Acesta se afla la ...
Polițiștii din Cernavodă anchetează o femeie de 44 de ani, reprezentant al unei întreprinderi individuale, acuzată de fals. Potrivit oamenilor legii, Daniela I. este acuzată că a întocmit în fals mai multe documente prim ...