După luni întregi de scandaluri, tensiuni și ședințe la care a fost nevoie de intervenția reprezen-tanților forțelor de ordine, Consiliul Local Tuzla se apropie, potrivit declarațiilor primarului PSD Constantin Micu, de ...
Prefectura Constanța a anunțat, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că pe 21 octombrie instituția a formulat o acțiune în instanța de contencios administrativ ce are ca obiect anularea unor hotărâri de Consil ...
Consilierii locali din Medgidia se reunesc mâine în cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Local, ședință pe a cărei ordine de zi se află, potrivit unui comunicat de presă, șapte proiecte de hotărâre. Menționăm că ...
Potrivit unui comunicat de presă, la începutul săptămânii, Consiliului Local Municipal Medgidia s-a întrunit în ședința ordinară aferentă lunii august.
Au fost prezenți 18 consilieri, din totalul de 19, dar opt dintre e ...
Aleșii locali constănțeni se reunesc, vineri, 28 august, în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local Municipal. Pe ordinea de zi a ședinței se află 43 de proiecte de hotărâre, însă pe CD-urile puse la dispoziția con-si ...
Aleșii locali din comuna constănțeană Tuzla au aprobat ieri, în cadrul ședinței ordinare a lunii august, proiectul de hotărâre ce vizează acordarea premiilor de excelență elevilor și cadrelor didactice din localitate. Co ...
Potrivit agenției de presă HotNews, Primăria Constanța, la cârma căreia se află pesedistul Radu Mazăre, a contractat, de la începutul acestui an, servicii de publicitate de peste 800.000 de euro. Contractele au fost câșt ...
Instituția Prefectului Constanța a notificat, la începutul acestei luni, hotărârile ședinței de Consiliu Local Tuzla din data de 12 mai. Astfel, potrivit declarațiilor subprefectului Claudiu Palaz, "hotărârile sunt ataca ...
Aleșii locali din Medgidia au aprobat, în cadrul ședinței ordinare care a avut loc săptămâna aceasta, indicatorii tehnico-economici ai studiului de fezabilitate "Parc Industrial Medgidia, județul Constanța - Etapa I, In ...
Tribunalul Constanța a stabilit, vineri, un nou termen în procesul privind dizolvarea Consiliului Local Mangalia. Astfel, primarul Mihai Claudiu Tusac și aleșii locali se vor întâlni din nou, în instanță, pe 16 iunie, câ ...
Șapte aleși locali din Mangalia au convocat pentru duminică o ședință extraordinară a Consiliului Local, având pe ordinea de zi trei proiecte de hotărâre. Întâlnirea va avea loc în sala de ședințe a Asociației Patronilor ...
Ședința de consiliu local de ieri a început cu intervenția consilierului PSD Răducu Popescu. În calitate de președinte al comisiei de învățământ, Popescu a făcut apel la colegii consilieri să participe la întrunirile Con ...